Marșul absolvenților 2014
Absolvenți, profesori, părinți și invitați de onoare, au luat parte vineri, 20 iunie 2014, la un frumos marș al absolvenților. Acesta a pornit din fața Consiliului Raional în frunte cu președintele raionului, dl Petru Voloșciuc și dna Iulia Certan, şefa Direcţiei Învăţământ, spre Casa Raională de Cultură unde avut loc festivitatea de premiere. Eleganți și emoționați peste măsură, absolvenții s-au bucurat de ultimul sunet al clopoțelului alături de colegii și profesorii care le-au fost alături timp de doisprezece ani.
În mesajul său, președintele raionului a ținut să mulțumească profesorilor pentru munca nobilă pe care o depun zi de zi, a felicitat părinții și desigur absolvenții. Invitatul de onoare, dl S. Grișciuc, deputat în Parlament, a urat succes pe mai departe absolvenților, urîndu-le să dețină pe viitor funcții importante în stat.
Sărbătoarea a fost și mai frumoasă, cînd cei doi demnitari au oferit cîte un laptop absolvenților cu rezultate deosebite, încurajînd astfel ceilalți elevi să depună eforturi deosebite la învățătură pe mai departe.
În continuare, vicepreședintele raionului, dl S. Nicula și dna I. Certan au împărțit medalii și diplome elevilor care au obținut locuri de frunte la olimpiadele republicane.
Seara s-a încheiat cu un minunat concert susținut de interpretul de muzică ușoară, Ionel Istrati.