Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Insigna Consiliului raional Strășeni “CETĂȚEAN DE ONOARE” conferită, post-mortem, medicului și politicianului Daniel CIUGUREANU
Publicat: 21.05.2018   

     Consiliul raional Strășeni a aprobat, în ședința de vineri, 18 mai 2018, conferirea insignei Consiliului raional Strășeni ”CETĂȚEAN DE ONOARE”, post-mortem, lui Daniel CIUGUREANU, deputat în Sfatul Țării de la Chișinău, Prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, ministru pentru Basarabia în patru guverne ale României, deputat și senator, vicepreședintele Camerei Deputaților, vicepreședintele și președintele Senatului Regatului România Mare.

      În cadrul Festivalului Internațional de Folclor “Se întâlnește dor cu dor”, ediția a IV-a, organizat de Asociațiunea Transilvană pentru Literatură Română și Cultura poporului Român ASTRA, Despărțământul “Mihai Eminescu”, la 13 mai 2018, în memoria lui Daniel CIUGUREANU, a fost instalată o placă comemorativă temporară, în centrul municipiului Strășeni, unde la 1 decembrie 2018 urmează a fi instalat bustul politicianului.

     Medic de profesie, Daniel CIUGUREANU a fost unul dintre promotorii Unirii Basarabiei cu România.

   De menționat că, pe parcursul anului 1913, Daniel CIUGUREANU a practicat chirurgia la spitalul din satul Vorniceni, raionul Strășeni.

 

Secția comunicare și relații publice

 


Accesări: 1198

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 31.05.2024   
Publicat: 29.05.2024   
Publicat: 28.05.2024   
Publicat: 27.05.2024   
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dacă pe 8 martie e Ziua internațională a femeii, în a treia duminică după Paști este ziua femeilor creștine, astfel, fiți sănătoase, puternice, frumoase și mereu iubite. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1408

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1695663   Total ieri: 1247   Total azi: 677