Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Mesajul de felicitare al președintelui raionului cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități
Publicat: 01.12.2017   

          În fiecare an, la 03 decembrie este marcată Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Din 1992, de când a fost proclamată această zi de către Organizația Națiunilor Unite, în întreaga lume este promovat mesajul ,,Oameni egali – Drepturi egale”, cu scopul de a conștientiza faptul că persoanele cu dizabilități au aceleași drepturi ca și restul cetățenilor.

         Marcarea acestei zile are drept obiectiv promovarea unei bune înțelegeri în ceea ce privește dificultățile cu care se confruntă aceste persoane și promovarea politicilor în acest sens. Chiar dacă la moment încă ne confruntăm cu diverse probleme, putem afirma că prin eforturi consolidate și acțiuni organizate în comun cu Direcția asistență socială și protecție a familiei din cadrul Consiliului raional, vom reuși să oferim persoanelor cu dizabilități un sprijin de nădejde prin implementarea politicilor incluzive și asigurarea protecției sociale.

           În plus, avem datoria de a promova susținerea demnității acestor persoane, de a contribui la dezvoltarea unei societăți flexibile și egală în drepturi pentru toți cetățenii, pentru că a nu fi apt pentru o anumită activitate nu înseamnă neputință totală, refuz și marginalizare a acestor persoane.

         Vă mulțumim pentru optimismul și speranța de care dați dovadă și vă urez sănătate, putere și multe realizări!

 

Cu respect,

Președintele raionului,

Mihail POPA


Accesări: 1499

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 31.05.2024   
Publicat: 29.05.2024   
Publicat: 28.05.2024   
Publicat: 27.05.2024   
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dacă pe 8 martie e Ziua internațională a femeii, în a treia duminică după Paști este ziua femeilor creștine, astfel, fiți sănătoase, puternice, frumoase și mereu iubite. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1408

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1695580   Total ieri: 1247   Total azi: 594