Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
S-a dat stratul odihnei de vară a copiilor
Publicat: 13.06.2017   

     Ieri, 12 iunie, la Centrul de odihnă și agrement pentru copii și tineret ,,Divertis”, aflat în subordinea Direcției învățămînt, Consiliul raional Strășeni, a avut loc o festivitate de inaugurare a primului schimb de copii care se vor odihni aici, în număr de 120.
       La festivitate au participat președintele raionului, dl Mihail Popa, vicepreședinții dl Ion Ursu și dna Elena Harcenco, dna Iulia Certan, șef al Direcției învățămînt și angajați ai direcției. 
     Dl Mihail Popa a adresat un mesaj de salut copiilor, dorindu-le odihnă interesantă pe perioada celor 10 zile pe care le vor petrece în tabără. De asemenea, a adus mulțumiri directorului Centrului, dl Mihail Negru, și angajaților Direcției învățămînt care au depus maximă activitate pentru a reuși crearea condițiilor optime în tabără pentru ca copii să se simtă cît mai bine. 
     Programul artistic prezentat de către cele 8 detașamente a fost foarte captivant. Copii au cîntat și dansat, transmițînd explozii de emoții pozitive celor prezenți.
        Menționăm faptul că în această vară, în tabără se vor odihni peste 700 de copii din raion.
 

Accesări: 4133

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 31.05.2024   
Publicat: 29.05.2024   
Publicat: 28.05.2024   
Publicat: 27.05.2024   
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dacă pe 8 martie e Ziua internațională a femeii, în a treia duminică după Paști este ziua femeilor creștine, astfel, fiți sănătoase, puternice, frumoase și mereu iubite. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1408

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1695464   Total ieri: 1247   Total azi: 478