Prima pagină  »  Transparența decizională  »  Dezbateri publice
Dezbateri publice
Dezbatere publică a proiectelor de decizie pentru ședința din 22 martie 2019
Publicat: 13.03.2019   

   În cadrul consultărilor publice a proiectelor de decizie, în temeiul art. 11 al Legii 239/2008 privind transparența în procesul decizional, astăzi, în incinta Consiliului raional Strășeni, s-a desfășurat o dezbatere publică.

   La dezbatere au participat 49 persoane (autorii proiectelor de decizie, reprezentanții autorităților publice locale de nivelul întîi, conducători de instituții, reprezentanți ai ONG-urilor din raion, cetățeni).

     În cadrul întîlnirii au fost discutate următoarele proiecte de decizie:

1. Cu privire la realizarea Planului de acțiuni pe anul 2018 privind implementarea Strategiei  de dezvoltare integrată a raionului Strășeni pentru anii 2016-2020;

2. Cu privire la executarea bugetului raional pe anul 2018; 

3. Cu privire la organizarea odihnei elevilor în perioada  estivală  2019;

4. Cu privire la realizarea Programului de reparație și întreținere a drumurilor publice de interes raional pe anul 2018;

5. Cu privire la aprobarea Acordului de colaborare cu Asociația Obștească Clubul sportiv de Fotbal ”AHILES”;

6. Cu privire la transmiterea unui bun imobil;

7. Cu privire la implementarea proiectului-pilot de organizare a alimentației copiilor și elevilor din  instituțiile de învățămînt general din raion;

8. Cu privire la  alocarea mijloacelor financiare din Fondul pentru educație incluzivă;           

9. Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din componenta raională;

10. Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din bugetul raional;

11. Cu privire la completarea Deciziei Consiliului raional nr. 1/20 din 15 februarie 2019.

     Raportorii au făcut o prezentare succintă a proiectelor de decizie, accentuînd scopul și importanța adoptării acestora. Discuțiile s-au axat pe costul foilor de odihnă pentru copii în taberele de odihnă, implementarea proiectului-pilot de organizare a alimentației copiilor, alimentația copiilor din familiile social-vulnerabile.

     Toate proiectele de decizie au fost susținute. La proiectul de decizie “Cu privire la organizarea odihnei elevilor în perioada estivală 2019”, doamna Tatiana TROIAN, director al Liceului Teoretic “Mihai Eminescu” din municipiul Strășeni, a venit cu recomandarea ca biletele de odihnă care sunt propuse pentru realizare cu 30 %, 40 % și cu cost integral să fie realizate cu 50 % din preț.

     La finalul dezbaterii publice, domnul Nicolae BUDU, vicepreședinte al raionului Strășeni, a mulțumit celor prezenți la întîlnire pentru participare, îndemnîndu-i să se implice cît mai activ în procesul decizional.

 

Secția comunicare și relații publice

 



Alte Dezbateri publice

Publicat: 20.05.2024   
Dezbaterea publică va avea loc în data de 24 mai 2024, ora 14.00, în incinta Consiliului raional (sala de şedinţe, et.1), or. Străşeni, str. Mihai Eminescu, 28. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.03.2024   
Publicat: 19.03.2024   
Dezbaterea publică va avea loc în data de 22 martie 2024, ora 14.00, în incinta Consiliului raional (sala de şedinţe, et.1), or. Străşeni, str. Mihai Eminescu, 28. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.12.2023   
Publicat: 18.12.2023   
Dezbaterea publică va avea loc în data de 19 decembrie 2023, ora 15.00, în incinta Consiliului raional (sala de şedinţe, et.1), or. Străşeni, str. Mihai Eminescu, 28. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.08.2023   
Publicat: 11.08.2023   
Dezbaterea publică va avea loc în data de 15 august 2023, ora 13.00, în incinta Consiliului raional (sala de şedinţe, et.1), or. Străşeni, str. Mihai Eminescu, 28. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.05.2023   
Publicat: 15.05.2023   
Dezbaterea publică va avea loc în data de 17 mai 2023, ora 13.00, în incinta Consiliului raional (sala de şedinţe, et.1), or. Străşeni, str. Mihai Eminescu, 28. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.03.2023   
Publicat: 28.02.2023   
Publicat: 09.03.2022   
Publicat: 07.03.2022   
Publicat: 11.06.2021   
Publicat: 08.06.2021   
Publicat: 25.11.2020   
Publicat: 20.11.2020   
Publicat: 07.03.2019   
Publicat: 14.11.2018   
Publicat: 09.08.2018   

1 - 20 din 21

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1714318   Total ieri: 1378   Total azi: 679