Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Ziua Drapelului de Stat marcată la Strășeni
Publicat: 27.04.2015   

 

   La data de 27 aprilie Republica Moldova sărbătorește Ziua Drapelului de Stat.

   O manifestație de amploare a avut loc în fața sediului Consiliului raional Strășeni, astăzi 27 aprilie 2015 sub patronatul președintelui raionului, dl Petru Voloșciuc.

    În alocuțiunea sa,  domnul președinte a menționat faptul că Drapelul de Stat a fost arborat pentru prima dată la 27 aprilie 1990, iar în anul 2010 Parlamentul Republicii Moldova a instituit drept zi de sărbătoare națională – Ziua Drapelului de Stat- simbol oficial major al suveranității și independenței RM.

   Totodată președintele a subliniat importanța respectării simbolurilor de stat și a îndemnat cetățenii să poarte în suflete respectul pentru ele, pentru neam și țară.

    Dna Ludmila Reuțoi, specialist principal al Secției cultură, tineret, turism și sport, moderator al acestui eveniment a reamintit publicului că cele trei culori vin să spună lumii că roșul purpuriu al sîngelui, galbenul lanurilor de grîne și albastrul cerului caracterizează acest meleag și oamenii care-l locuiesc din zorii istoriei.

    În program au evoluat cu un buchet de melodii patriotice angajați ai Școlii de Arte din or. Strășeni.

Menționăm că Ziua Drapelului de Stat a fost instituită prin Legea nr. 217 din 17 septembrie 2010 privind Drapelul de Stat al Republicii Moldova.

 


Accesări: 1707

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 31.05.2024   
Publicat: 29.05.2024   
Publicat: 28.05.2024   
Publicat: 27.05.2024   
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dacă pe 8 martie e Ziua internațională a femeii, în a treia duminică după Paști este ziua femeilor creștine, astfel, fiți sănătoase, puternice, frumoase și mereu iubite. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1408

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1694965   Total ieri: 853   Total azi: 1226