Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Comemorarea victimelor războiului din Afganistan
Publicat: 13.02.2015   

 

    La 15 februarie 2015 se împlinesc 26 de ani de la retragerea contingentului militar din Afganistan. Războiul care a avut loc între anii 1979-1989 a făcut numeroase victime iar mulţi veterani au ajuns invalizi de pe urma rănilor de război.

    La manifestările organizate cu această ocazie au participat preşedintele raionului Străşeni, dl Petru Voloşciuc, care este şi preşedinte al Asociaţiei Veteranilor Războiului din Afganistan, funcţionari din subdiviziunile Consiliului raional, ai primăriei oraşului Străşeni şi participanţi la conflictul armat.

     Acţiunea a început cu un marş de comemorare ale victimelor căzute în război, după care a urmat serviciul divin, depunerea de flori la Complexul Memorial, iar mai apoi dl preşedinte a organizat o masă de pomenire pentru veterani.

     Totodată, dl Petru Voloşciuc a adresat un mesaj celor prezenţi în care a menţionat că trebuie să cinstim memoria victimelor acestui conflict armat şi să purtăm respectul celor care au supravieţuit. În final, i-a îndemnat pe toţi să ţină un moment de reculegere în memoria celor căzuţi.  

 

Cercel Irina, Secţia administraţie publică


Accesări: 4896

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 16.07.2024   
Festivalul „Sfântă ni-i vatra!” Citeşte mai mult...
Publicat: 15.07.2024   
Publicat: 11.07.2024   
Comunicat de presă Citeşte mai mult...
Publicat: 08.07.2024   
Publicat: 06.07.2024   
Publicat: 04.07.2024   
Publicat: 03.07.2024   
Publicat: 02.07.2024   
Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   

1 - 20 din 1416

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1714538   Total ieri: 1378   Total azi: 899