Notă informativă
privind examinarea petiţiilor
cetăţenilor adresate preşedintelui
raionului Străşeni, în anul 2014
Examinarea petiţiilor s-a efectuat în conformitate cu articolul 52 din Constituţia Republicii Moldova, Legea nr. 195-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare cu modificarile ulterioare, Hotărîrea Guvernului nr. 208 din 31 martie 1995 şi alte acte normative în vigoare.
În adresa Consiliului raional Străşeni, pe parcursul anului 2014, au parvenit 279 de petiţii scrise. Preşedintelui raionului i-au fost adresate direct 232 petiţii scrise, iar prin intermediul instanţelor ierarhic superioare, spre examinare, au parvenit 47:
- Guvernul Republicii Moldova – 1;
- Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova - 07;
- Cancelaria de Stat a Republicii Moldova - 13;
- Parlamentul Republicii Moldova - 1;
- Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei - 18;
- Casa Naţională de Asigurări Sociale - 4;
- Centrul Naţional de Sănătate publică – 1;
- Fracţiunea Partidul Democrat Străşeni – 1;
- Primăria s. Micleuşeni – 1.
Analiza geografică a fluxului de petiţii denotă faptul că majoritatea adresărilor sînt de la locuitorii or. Străşeni – 102 (36,6%), iar or. Bucovăţ – 1 (0,3%), s. Căpriana – 3 (1,0%), s. Chirianca – 2 (0,7%), com. Codreanca – 5 (1,8%), s. Cojuşna – 25 (9,0%), s. Găleşti – 3 (1,0%), com. Ghelăuza – 5 (1,8%), com. Grebleşti – 2 (0,7%), com. Lozova – 36 (12,9%), com. Micăuţi – 11 (3,9%), com. Micleuşeni – 6 (2,1%), s. Negreşti – 5 (1,8%), s. Oneşti – 3 (1,0%), com. Pănăşeşti – 12 (4,3%), com. Rădeni – 6 (2,1%), s. Recea – 2 (0,7%), s. Romăneşti – 6 (2,1%), s. Roşcani – 9 (3,2%), s. Scoreni – 3 (1,o%), s. Sireţi – 10 (3,6%), s. Tătăreşti – 4 (1,4%), s. Ţigăneşti – 4 (1,4%), s. Voinova – 1 (0,3%), s. Vorniceni – 11 (3,9%), s. Zubreşti – 2 (0,7%).
Dinamica numărului de petiţii parvenite din localităţile raionului Străşeni este reflectată în anexa nr. 1.
În comparaţie cu anii 2012 şi 2013, în anul 2014 se remarcă o tendinţă de creştere a numărului de petiţii. Informaţia este expusă în anexele nr. 2 şi nr. 3.
Analizînd conţinutul petiţiilor s-a observat, că cetăţenii abordează următoarele tematici:
49 (17,5%) – acordarea ajutorului material şi social;
59 (21,1%) - ocrotirea sănătăţii şi problemele cu care se confruntă cetăţenii la procurarea medicamentelor şi achitarea intervenţiilor chirurgicale. Majoritatea cererilor de acest ordin sînt soluţionate pozitiv. Sunt refuzate doar cererile repetate, conform Regulamentului de acordare a ajutoarelor materiale.
29 (10,4%) – reabilitarea victimelor represiunilor politice;
27 (9,7%) – acordarea indemnizaţiei unice pentru persoanele participante la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţii Republicii Moldova;
14 (5,0%) – lipsa spaţiului locativ, reparaţia caselor de locuit deteriorate în urma incendiilor şi inundaţiilor;
12 (4,3%) - litigiile funciare şi cadastru, chestiuni privind distribuirea corectă a cotei valorice, corectarea titlurilor de proprietate;
4 (1,4%) – problemele din domeniul educaţiei;
27 (9,7%) - problemele sociale: reparaţii ale apeductului, canalizării, transportului şi drumurilor, solicită susţinere la racordarea la conducta de gaze naturale, aprovizionarea cu apă potabilă;
10 (3,6%) - activitatea autorităţilor administraţiei publice locale;
10 (3,6%) - problemele privatzării;
2 (0,7%) – problemele agriculturii;
10 (3,6 %) – eliberarea diverselor acte;
26 (9,3%) - alte probleme.
Dinamica numărului de petiţii sub aspectul tematicii abordate de către cetăţeni este arătată în anexa nr. 4.
Din numele colectivelor s-au scris 18 (8,11 %) petiţii. În majoritatea petiţiilor colective, sînt evidenţiate problemele gospodăriei comunale, probleme sociale şi transport, precum şi probleme ale învăţămîntului.
Petiţiile sînt adresate spre examinare secţiilor şi direcţiilor Consiliului raional, autorităţilor publice locale de nivelul unu şi serviciilor desconcentrate – 5 (1,8%). Astfel, în calitate de executant, cel mai des apare: Direcţia asistenţă socială şi protecţie a familiei - 71 (25,4%), Serviciul juridic - 35 (12,5%), Direcţia agricultură, dezvoltare economică şi a teritoriului - 16 (5,7%), Serviciul relaţii funciare şi cadastru - 13 (4,7%), Direcţia finanţe - 95 (34,0%), Direcţia învăţămînt – 5 (1,8%), Secţia administraţie publică – 6 (2,1%), Secţia cultură, turism, tineret şi sport – 1 (0,3%), Serviciul arhivă - 6 (2,1%), Vicepreşedinţi – 26 (9,3%).
Pentru secretarii consiliilor locale din raion a fost organizat un seminar de instruire, la care a fost evidenţiat rolul autorităţilor publice locale în implementarea corectă a prevederilor legale în domeniu. În cadrul seminarului au fost abordate aspecte ce ţin de ţinerea lucrărilor de secretariat referitoare la petiţiile persoanelor fizice şi juridice.
Cît priveşte audienţa cetăţenilor, pentru asigurarea dreptului constituţional al cetăţenilor la petiţionare, este stabilită audienţa cetăţenilor de către preşedintele raionului în prima şi a doua zi de luni a lunii curente şi de către vicepreşedinţii raionului în fiecare zi de luni a lunii curente. În cadrul audienţelor asupra problemelor abordate cetăţenii au primit explicaţiile de rigoare. În cazul în care problemele expuse în audienţă necesitau o studiere mai amplă, petiţionarilor li s-a recomandat să înainteze o petiţie. În acest sens s-au înaintat 10 petiţii. Tematica problemelor abordate de cetăţeni în audienţă sînt analogice cu problemele abordate în petiţiile scrise.
Potrivit legislaţiei în vigoare, permanent este dus controlul referitor la respectarea termenilor de examinare. În cazul cînd problema abordată nu ţine de competenţa Consiliului raional, petiţionarii au primit explicaţii şi recomandări despre posibilile modalităţi de soluţionare a acestora.
Cu respect,
Preşedinte al raionului, Petru VOLOŞCIUC
Stati Natalia
Tel.: 023722056
Anexa nr. 1
Dinamica numărului de petiţii parvenite din localităţile raionului Străşeni
Anul 2014
Anexa nr. 2
Analiza geografică a fluxului de petiţii
Anii 2012, 2013, 2014
Nr. d/o |
Denumirea primăriei |
Anul 2012 |
Anul 2013 |
Anul 2014 |
1. |
or. Străşeni |
68 |
75 |
102 |
2. |
or. Bucovăţ |
4 |
5 |
1 |
3. |
s. Căpriana |
7 |
5 |
3 |
4. |
s. Chirianca |
- |
3 |
2 |
5. |
com. Codreanca |
4 |
3 |
5 |
6. |
s. Cojuşna |
15 |
16 |
25 |
7. |
s. Dolna |
3 |
- |
- |
8. |
com. Găleşti |
- |
- |
3 |
9. |
com. Ghelăuza |
- |
5 |
5 |
10. |
com. Grebleşti |
2 |
6 |
2 |
11. |
com. Lozova |
13 |
24 |
36 |
12. |
com.Micăuţi |
3 |
12 |
11 |
13. |
com.Micleuşeni |
8 |
4 |
6 |
14. |
s. Negreşti |
6 |
5 |
5 |
15. |
s. Oneşti |
1 |
1 |
3 |
16. |
com. Pănăşeşti |
10 |
11 |
12 |
17. |
com. Rădeni |
1 |
6 |
6 |
18. |
s. Recea |
6 |
5 |
2 |
19. |
s. Romăneşti |
1 |
4 |
6 |
20. |
s. Roşcani |
9 |
7 |
9 |
21. |
s. Scoreni |
5 |
5 |
3 |
22. |
s. Sireţi |
3 |
4 |
10 |
23. |
s. Tătăreşti |
5 |
2 |
4 |
24. |
s. Ţigăneşti |
2 |
- |
4 |
25. |
s. Voinova |
1 |
1 |
1 |
26. |
s. Vorniceni |
9 |
9 |
11 |
27. |
s. Zubreşti |
6 |
2 |
2 |
|
Numărul total |
199 |
222 |
279 |
Anexa nr. 3
Dinamica petiţiilor cetăţenilor
Anii 2012, 2013, 2014
Anexa nr. 4
Tematica problemelor frcvent abordate de cetăţeni în petiţiile adresate preşedintelui raionului
Anul 2014