Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Mesajul de felicitare al Preşedintelui raionului cu prilejul sărbătorii profesionale ,,Ziua pedagogului"
Publicat: 01.10.2014   

     

 

                     
               

 

Stimaţi învăţători, profesori, educatori!

           În fiecare an pe data de 5 octombrie în Republica Moldova este marcată sărbătoarea profesională a pedagogilor, una dintre cele mai nobile profesii din lume, căci fiecare dintre noi am pornit pe calea vieţii de sine stătătoare de pe băncile şcolii.  Oricine am fi, oriunde ne-am afla, în aceste zile ne apropiem gîndurile de dumneavoastră, cei ce trudesc cu ambiţie pe făgaşul cultivării seminţei de Adevăr şi Frumos, Bine şi Sacru, Cinste şi Demnitate în sufletele noastre.

          Cu ocazia Zilei profesionale vin cu alese cuvinte de stimă, recunoştinţă şi admiraţie pentru dumneavoastră, dascăli sfătoşi şi inimoşi. Sînteţi călăuze fidele în universul cunoştinţelor, sînteţi cei care clădiţi, fără răgaz, cu multă răbdare şi perseverenţă temelia societăţii noastre. Mereu cu gîndul la elevi, datorită vocaţiei şi dragostei, căldurii sufleteşti, Vă reuşeşte să modelaţi sufletele copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, ca în final, să culegem roade bogate aşa cum toamna ne vine cu avalanşa belşugului, împlinirilor şi  bilanţului.

          Conştientizînd faptul că îndepliniţi o muncă titanică şi asigurîndu-vă de profundul nostru respect, Vă adresez sincere mulţumiri şi cuvinte de recunoştinţă. Vă doresc sănătate, gratitudine din partea noilor generaţii, performanţe şi armonie în familie. Să aveţi parte numai de elevi cuminţi şi realizări frumoase în procesul instructiv – educativ în postură de semănători de lumină şi cunoştinţe!

 


Cu respect,

Președintele raionului Strășeni,

Petru Voloșciuc

     

 


Accesări: 5658

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 16.07.2024   
Festivalul „Sfântă ni-i vatra!” Citeşte mai mult...
Publicat: 15.07.2024   
Publicat: 11.07.2024   
Comunicat de presă Citeşte mai mult...
Publicat: 08.07.2024   
Publicat: 06.07.2024   
Publicat: 04.07.2024   
Publicat: 03.07.2024   
Publicat: 02.07.2024   
Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   

1 - 20 din 1416

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1714631   Total ieri: 1378   Total azi: 992