Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Vizită în teritoriu a conducereii Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru
Publicat: 22.03.2024   

Ieri, directorul general adjunct, Ștefan Crigan al Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru, directorul interimar al IP Cadastrul Bunurilor Imobile, Radu Chelaru, șeful Direcției cadastrul bunurilor imobile, Lilian Mindov, însoțiți de reprezentanții Cancelariei de Stat, au avut la Consiliul raional Strășeni, o ședință de lucru în cadrul căreia au discutat cu specialiștii din domeniu, dar și cu primarii, despre planul de lucru, termenii și procedurile de executare ale Proiectului de înregistrare şi evaluare funciară (PIEF), dar și despre modificările legislative din domeniu.

De asemenea, au fost discutate subiecte precum stabilirea hotarelor unității administrative teritoriale, stabilirea intravilanului localității, rezolvarea litigiilor de hotare, corectarea erorilor în urma lucrărilor efectuate  anterior și respectarea prevederilor legislației ce ține de prezentarea informației cu privire la pregătirea listelor, suprafețelor, dreptului de proprietate sau posesie a bunurilor.

PIEF vine în susţinerea implementării Programului de stat de creare a cadastrului bunurilor imobile, lansat în 1998, având obiectivul de finalizare a cadastrului bunurilor imobile pe întreg teritoriul ţării, asigurând cartografierea a 100% din terenuri şi înregistrarea drepturilor de proprietate asupra lor.

Fiecare întâlnire constituie o oportunitate importantă pentru identificarea și rezolvarea dificultăților întâmpinate în procesul de cadastru și geodezie la nivel local, precum și pentru consolidarea colaborării între instituțiile implicate în aceste activități.


Accesări: 134

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 31.05.2024   
Publicat: 29.05.2024   
Publicat: 28.05.2024   
Publicat: 27.05.2024   
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dacă pe 8 martie e Ziua internațională a femeii, în a treia duminică după Paști este ziua femeilor creștine, astfel, fiți sănătoase, puternice, frumoase și mereu iubite. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1408

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1694856   Total ieri: 853   Total azi: 1117