Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Seminarul raional al directorilor de instituții
Publicat: 01.11.2023   

În acest an, Seminarul raional al directorilor de instituții a avut loc la Căpriana. Prima parte a avut loc la Instituția Publică Gimnaziul Căpriana, iar cea dea doua la Mănăstirea Căpriana, acest fapt a fost posibil în urma semnării Acordului de colaborare între Protopopiatul Strășeni și Direcția generală educație, cu scopul colaborării în vederea promovării valorilor creştine în mediul educațional prin activități de susținere.

Unul dintre subiectele abordate în cadrul seminarului a fost “Valorificarea resurselor comunitare în formarea competențelor transdisciplinare la elevi”, iar drept obiectiv propus a fost “Diseminarea bunelor practici ale cadrelor didactice și a persoanelor resursă din comunitate în formarea competențelor transdisciplinare la elevi”.

Temele alese pentru orele publice petrecute au fost și ele dintre cele mai propice întru susținerea celebrului citat “Veșnicia s-a născut la sat”:

  • “Căpriana-sat de dor”
  • “Faptele bune lasă urme”
  • “Gavriil Bănulescu-Bodoni – Patrimoniu cultural local, național și universal”

Seminarul are drept scop formarea personalităților integre cu verticalitate și drag de meleagul natal.


Accesări: 251

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 16.07.2024   
Festivalul „Sfântă ni-i vatra!” Citeşte mai mult...
Publicat: 15.07.2024   
Publicat: 11.07.2024   
Comunicat de presă Citeşte mai mult...
Publicat: 08.07.2024   
Publicat: 06.07.2024   
Publicat: 04.07.2024   
Publicat: 03.07.2024   
Publicat: 02.07.2024   
Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   

1 - 20 din 1416

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1714551   Total ieri: 1378   Total azi: 912