Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Sesiunea dintre sectorul de afaceri și autoritățile publice locale, raionale și centrale
Publicat: 15.11.2022   

Provocările cauzate de crizele curente pentru sectorul de afaceri din raionul Strășeni, au fost astăzi discutate în cadrul unei sesiuni dintre sectorul de afaceri și autoritățile publice locale, raionale și centrale.

Scopul dialogului deschis, dintre sectorul de afaceri și autoritățile publice locale, este de a identifica provocările și barierele produse de Criza Pandemică COVID-19, Criza Energetică și războiul din Ucraina, pentru sectorul de afaceri, dar și soluționarea acestora prin introducerea unor măsuri de sprijinire a întreprinderilor mici și mijlocii la nivel local, raional și central.

Evenimentul a fost moderat de Elena Rațoi, Ofițer de Program, CIPE Moldova, prezentă la eveniment a fost doamna Marina Morozova, deputata Parlamentului Republicii Moldova, membra Comisiei Parlamentare ,,Economie, buget și finanțe”, președintele raionului Strășeni, Viorel Jardan, reprezentanți ai autorităților publice locale, reprezentanți ai Sectorului de Afaceri și ai Asociațiilor de Business din raion.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități din Moldova ,,Abilități Europene fără Limite” și Alianța pentru Abilitarea Economică a Femeilor din RM, în cadrul proiectului ,,Reducerea Barierelor în calea Abilitării Economice a Femeilor”, implementat de către CIPE și Asociația Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii, în cadrul consorțiului Women and Girls Empowered și este finanțat de către Guvernul SUA.


Accesări: 269

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 31.05.2024   
Publicat: 29.05.2024   
Publicat: 28.05.2024   
Publicat: 27.05.2024   
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dacă pe 8 martie e Ziua internațională a femeii, în a treia duminică după Paști este ziua femeilor creștine, astfel, fiți sănătoase, puternice, frumoase și mereu iubite. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1408

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1695474   Total ieri: 1247   Total azi: 488