Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Să împărțim căldură celor mai triști ca noi
Publicat: 04.02.2014   

Să împărțim căldură celor mai triști ca noi

 

       Sub acest generic, dl Petru Voloșciuc, președintele raionului Strășeni, în data de 03 februarie 2014 a efectuat o vizită în satele Voinova, Chirianca, Zubrești și Recea. Sensibilizat de cîțiva cetățeni din aceste localități, care l-au informat despre faptul că sunt gospodării în care lipsesc sursele de căldură, dl Petru Voloșciuc, a făcut un gest caritabil și, din sursele  proprii, a donat cîte 200 kg de cărbune la  zece familii din localitățile menționate mai sus.

     Familiile în care a intrat donația președintelui sunt social- vulnerabile, mame cu mulți copii, bătrîni singuratici  care s-au bucurat foarte mult că un demnitar le-a deschis poarta pe această vreme geroasă.

  Sperăm gestul caritabil al președintelui raionului să fie un exemplu bun de urmat pentru oamenii cu suflet mare, care au posibilitatea să împartă căldura, atît la propriu, cît și la figurat, celor care au așa mare nevoie de ea. 

 

 

Rodica JEREGHI, șef al Secției administrație publică, Aparatul președintelui raionului


Accesări: 1520

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 31.05.2024   
Publicat: 29.05.2024   
Publicat: 28.05.2024   
Publicat: 27.05.2024   
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dacă pe 8 martie e Ziua internațională a femeii, în a treia duminică după Paști este ziua femeilor creștine, astfel, fiți sănătoase, puternice, frumoase și mereu iubite. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1408

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1694890   Total ieri: 853   Total azi: 1151