Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Mesajul președintelui raionului cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități
Publicat: 03.12.2021   

 

 

 

Stimați locuitori ai raionului Strășeni!

 

 

 

 

Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, anual marcată la 3 decembrie, este un prilej potrivit pentru schimbarea atitudinii față de această categorie de cetățeni, prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate. Mesajul ,,Oameni egali – Drepturi egale” este propagat în întreaga lume în scopul susținerii şi implementării programelor destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă pentru persoanele cu dizabilități. Marcarea acestei zile are drept obiectiv promovarea unei înţelegeri mai bune în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora.

Chiar dacă în prezent încă ne confruntăm cu diverse probleme, putem afirma că prin eforturi consolidate și acțiuni bine organizate în comun cu Direcția generală asistență socială din cadrul Consiliului raional Strășeni, vom reuși să oferim persoanelor cu dizabilități un sprijin temeinic prin implementarea politicilor incluzive și protecție socială. Este necesar să facem în fiecare zi câte un pas înainte spre conştientizare, implicare și colaborare, astfel încât să creăm acea societate în care persoanele cu dizabilităţi să trăiască demn, în egalitate şi să-şi exercite toate drepturile, indiferent de abilitățile lor.

În acest context, îmi exprim încă o dată apelul către întreaga societate pentru a identifica posibilități de încurajare a participării active a persoanelor cu dizabilităţi la toate aspectele vieții.

Dragi prieteni, vă mulțumesc pentru optimismul și speranța de care dați dovadă zi de zi și vă urez sănătate, putere, bunăstare, frumoase realizări!

Cu respect,

Preşedintele raionului Strășeni,                                       

Pavel TAMACIUC


Accesări: 360

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 31.05.2024   
Publicat: 29.05.2024   
Publicat: 28.05.2024   
Publicat: 27.05.2024   
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dacă pe 8 martie e Ziua internațională a femeii, în a treia duminică după Paști este ziua femeilor creștine, astfel, fiți sănătoase, puternice, frumoase și mereu iubite. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1408

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1695783   Total ieri: 1247   Total azi: 797