În conformitate cu Dispoziția președintelui raionului Strășeni nr. 35 din 7 iunie 2021 ,,Cu privire la convocarea Consiliului raional în ședință ordinară”, consilierii raionali s-au întrunit astăzi în ședință.
La ședință au fost prezenți 32 de consilieri din cei 33 aleși.
Ședința a fost prezidată de către domnul Sergiu BOTNARU, ales președinte al ședinței.
Conform ordinei de zi, au fost propuse spre examinare 32 chestiuni, care au fost analizate în cadrul ședințelor comisiilor consultative de specialitate desfășurate în perioada 14-16 iunie, și respectiv, au fost adoptate 32 decizii.
Menționăm că, în cadrul ședinței a fost aprobată Strategia de dezvoltare integrată a raionului Străşeni pentru anii 2021-2025.