Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Ultimul sunet în instituțiile de învățămînt
Publicat: 30.05.2014   

       La 30 mai 2014, în toate școlile, gimnaziile și liceele din raionul Strășeni a fost marcat sfârşitul anului de studii şi începutul vacanţei de vară. Ultimul sunet al clopoțelului a răsunat și la gimnaziul din satul Recea, raionul Strășeni.

    La sărbătoarea ,,Ultimului sunet” alături de profesori, elevi și părinți, a fost prezent și președintele raionului, dl Petru Voloșciuc. În mesajul său, președintele a mulțumit profesorilor pentru munca depusă și pentru rezultatele la care au ajuns, dovadă fiind numărul mare al diplomelor pe care le-au primit elevii. Părinților le-a mulțumit pentru susținerea și încurajarea copiilor lor, iar elevilor le-a urat, vacanță plăcută și i-a anunțat că îi așteaptă taberele de odihnă din orașul Strășeni, (,,Stejărel”), dar și din alte localități ale țării.

    Totodată, președintele s-a interesat de situația din gimnaziu și de problemele cu care se confruntă acesta, cea mai stringentă fiind construcția unei noi săli de sport. Dl Voloșciuc a declarat că va susține financiar proiectarea sălii și va oferi tot sprijinul de care este nevoie pentru rezolvarea cît mai urgentă a acestei probleme.


Accesări: 2387

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 16.07.2024   
Festivalul „Sfântă ni-i vatra!” Citeşte mai mult...
Publicat: 15.07.2024   
Publicat: 11.07.2024   
Comunicat de presă Citeşte mai mult...
Publicat: 08.07.2024   
Publicat: 06.07.2024   
Publicat: 04.07.2024   
Publicat: 03.07.2024   
Publicat: 02.07.2024   
Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   

1 - 20 din 1416

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1714646   Total ieri: 1378   Total azi: 1007