Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Mesajul președintelui raionului de Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități
Publicat: 02.12.2020   

 

 

 

 

Stimați locuitori ai raionului Strășeni!

 

 

 

 

În fiecare an, la 3 decembrie, comunitatea mondială consemnează Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. Această dată ne unește pe toți cei care nu privim impasibili problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, fiind totodată un prilej în plus pentru a conștientiza că putem și trebuie să fim mai grijulii și mai atenți cu cei din jur. Persoanele cu dizabilități nu sunt limitate în talente și aspirații, iar datorită forței uriașe a spiritului și a voinței, acești oameni obțin succesul binemeritat într-o varietate mare de domenii: știință, afaceri, creație, artă, sport.

Administrația publică locală, de comun acord cu societatea civilă, au un rol deosebit de mare în asigurarea dreptului persoanelor cu dizabilități la egalitate și nediscriminare. Astfel, este datoria noastră să întrepridem măsuri adecvate pentru a le oferi persoanelor cu dizabilități posiblitatea de a trăi independent și de a participa pe deplin la toate aspectele vieții în condiții de egalitate cu ceilalţi.

Specialiștii Direcției asistență socială și protecție a familiei din subordinea Consiliului raional Strășeni depun zilnic toate eforturile pentru a identifica și elimina toate barierele care împiedică sau limitează integrarea persoanelor cu dizabilități în viața socială, asigurându-le acestor persoane accesul la serviciile esențiale, cum ar fi educația, orientarea și formarea profesională, asistența medicală, încadrarea în câmpul muncii și prestarea serviciilor sociale eficiente și de înaltă calitate.

Dragi prieteni, vă asigurăm că și în continuare vă vom susține prin dezvoltarea și realizarea politicilor și practicilor incluzive la nivel local și vă dorim să aveți parte de sănătate trainică și curaj, putere și vitalitate, emoții pozitive și realizări remarcabile. Mereu suntem alături de dumneavoastră. Contați pe sprijinul nostru și mai departe.

 

Cu respect,

Preşedintele raionului Strășeni,                                                 

Pavel TAMACIUC


Accesări: 1123

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 31.05.2024   
Publicat: 29.05.2024   
Publicat: 28.05.2024   
Publicat: 27.05.2024   
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dacă pe 8 martie e Ziua internațională a femeii, în a treia duminică după Paști este ziua femeilor creștine, astfel, fiți sănătoase, puternice, frumoase și mereu iubite. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1408

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1695782   Total ieri: 1247   Total azi: 796