Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Ședința ordinară a Consiliului raional Strășeni
Publicat: 23.12.2019   

La 20 decembrie, în conformitate cu Dispoziția președintelui raionului Strășeni nr. 230 din 09 decembrie 2019 ,,Cu privire la convocarea Consiliului raional în ședință ordinară”, s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului raional Strășeni. La ședință au fost prezenți toți cei 33 de consilieri aleși.

 

Ținînd cont de faptul că ne aflăm în preajma sărbătorilor de iarnă, consilierii raionali, dar și   cei prezenți la ședință au avut parte de un moment special oferit de discipolii Școlii de Arte Strășeni, care au venit cu frumoase urări și colinde tradiționale.

Ședința a fost prezidată de către doamna consilier Elisaveta IOVU, aleasă președinte al ședinței.

Conform ordinei de zi, aprobate de către consilieri, au fost examinate 22 de chestiuni și adoptate 22 de decizii. Printre deciziile adoptate se numără: ,,Cu privire la aprobarea listei elevilor din instituțiile de învățămînt preuniversitar și  extrașcolar din raion pentru acordarea bursei Consiliului raional pentru copii dotați, în anul de studii 2019-2020”, ,,Cu privire la aprobarea Listei studenţilor din instituţiile de învăţămînt superior, colegii, absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt de tip liceal din raion, cărora li se acordă Bursa specială a Consiliului raional  pentru anul de studii 2019-2020”,  ,,Cu privire la privire la aprobarea Bugetului raional pe anul 2020”, ,,Cu privire la trecerea în evidență militară a recruților”, ,,Cu privire la aprobarea Programului de întreţinere a drumurilor publice locale de interes raional din raionul Strășeni pe timp de iarnă, în anul 2020”, ,,Cu privire la aprobarea Programului de activitate a Consiliului raional Strășeni pentru anul 2020”.

Secția comunicare și relații publice

 


Accesări: 855

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 31.05.2024   
Publicat: 29.05.2024   
Publicat: 28.05.2024   
Publicat: 27.05.2024   
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dacă pe 8 martie e Ziua internațională a femeii, în a treia duminică după Paști este ziua femeilor creștine, astfel, fiți sănătoase, puternice, frumoase și mereu iubite. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1408

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1695781   Total ieri: 1247   Total azi: 795