Astăzi, 22 martie, în conformitate cu Dispoziția președintelui raionului Strășeni nr. 69 din 11 martie 2019 ,,Cu privire la convocarea Consiliului raional în ședință ordinară”, a avut loc ședința ordinară a Consiliului raional Strășeni. La ședință au fost prezenți 32 de consilieri din cei 33 aleși.
Ședința a fost prezidată de către domnul consilier Eugeniu CAZAC, ales președinte al ședinței.
Conform ordinei de zi, aprobate de către consilieri, au fost examinate 23 de chestiuni și adoptate 23 de decizii. Printre deciziile adoptate se numără: ,,Cu privire la realizarea Planului de acțiuni pe anul 2018 privind implementarea Strategiei de dezvoltare integrată a raionului Strășeni pentru anii 2016-2020”, ,,Cu privire la organizarea odihnei elevilor în perioada estivală 2019”, ,,Cu privire la implementarea proiectului-pilot de organizare a alimentației copiilor și elevilor din instituțiile de învățămînt general din raion”, ,,Cu privire la realizarea Programului de reparație și întreținere a drumurilor publice de interes raional pe anul 2018”, ,,Cu privire la aprobarea Acordului de colaborare cu Asociația Obștească Clubul sportiv de Fotbal ”AHILES””, ,,Cu privire la realizarea Programului de reparație și întreținere a drumurilor publice de interes raional pe anul 2018”.
După ce vor fi semnate de către președintele ședinței și contrasemnate de către secretarul Consiliului raional, deciziile vor fi publicate pe pagina web a Consiliului raional Strășeni la secțiunea ,,Transparența decizională”/,,Decizii adoptate” și în Registrul de stat al actelor locale.
Secția comunicare și relații publice