Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Vizita de lucru a președintelui raionului în comuna Lozova
Publicat: 15.11.2017   

La data de 15 noiembrie 2017, președintele raionului, dl Mihail Popa, s-a aflat în vizită de lucru în comuna Lozova, raionul Strășeni, împreună cu șeful adjunct al Oficiului Teritorial Chișinău, dl Constantin Lozovanu. În agenda de lucru, au fost incluse următoarele activități: 
-Întâlnirea cu locuitorii comunei Lozova și audiența acestora;
-Vizitarea Centrului de Sănătate Lozova;
-Vizitarea Grădiniței de copii ”Speranța” ;
-Vizitarea  LT ”Mitropolit Nestor Vornicescu”.
 
  Dl Mihail Popa, a menționat despre aspectul prioritar al întâlnirilor cu cetățenii, ceea ce duce la o comunicare directă, reciprocă și eficientă dintre societate și administrația publică locală. În timpul discuțiilor s-a relatat despre reparația drumului de acces către Centrul de Sănătate Lozova, spre  LT” Mitropolit Nestor Vornicesu”, dar și despre lucrările de reparație a acestei instituții. 
   În cadrul vizitei la Centrul de Sănătate Lozova,  s-a menționat despre insuficiența de cadre , o problemă care periclitează bunul mers al activității acestei instituții.În acest sens, dl Mihail Popa, a expus intenția de a adresa o solicitare instituțiilor abilitate, privind direcționarea specialiștilor medicali, necesari Centrului de Sănătate  Lozova.
   La întâlnirea avută cu, cadrele didactice ale LT ”Mitropolit Nestor Vornicescu”,  dl Mihail Popa, a menționat despre atenția sporită a Consiliului raional Strășeni,  față de sistemul educațional din raion și depunerea efortului continuu, prentru asigurarea condițiilor bune de activare a lucrătorilor din domeniul educațional. În acest sens, din bugetul Consiliului raional Strășeni, pentru LT ”Mitropolit Nestor Vornicescu” din Lozova, s-au alocat 772 553,29 lei pentru lucrări de reparație a blocului sanitar și replanificarea unor încăperi . 
 
Secția Comunicare și relații publice

Accesări: 1222

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 31.05.2024   
Publicat: 29.05.2024   
Publicat: 28.05.2024   
Publicat: 27.05.2024   
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dacă pe 8 martie e Ziua internațională a femeii, în a treia duminică după Paști este ziua femeilor creștine, astfel, fiți sănătoase, puternice, frumoase și mereu iubite. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1408

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1695603   Total ieri: 1247   Total azi: 617