Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Întîlnire cu reprezentații Academiei de Administrare Publică
Publicat: 11.04.2016   

      La data de 08 aprilie curent, reprezentanții Academiei de Administrare Publică: dl Aurel Sîmboteanu, doctor, conferențiar universitar, prorector al Academiei și dl Ion Axenti, secretar responsabil, Secția activitate editorială, s-au aflat în vizită la Strășeni. Aici au avut o întrevedere cu vicepreședinții raionului, dr. Ion Ursu și dl Nicolae Budu, cu dl Andrei Margarint, redactor - șef al ziarului local ,,Strășeneanca”, cu funcționari ai Consiliului raional, primari, reprezentanți ai serviciilor desconcentrate.
     Cu un cuvînt de salut a venit dl Ion Ursu, care a vorbit despre relația de colaborare pe care o are Consiliului raional cu Academia de Administrare Publică, colaborare permanentă care constă din cursurile de dezvoltare profesională a specialiștilor consiliului cît și a altor instituții din raion. De asemenea, este vorba și despre funcționarii care au absolvit sau urmează cursurile Academiei și alte conlucrări pe diverse probleme.
    Dl Aurel Sîmboteanu a făcut o scurtă prezentare a Academiei de Administrare Publică, după care s-a axat pe politica editorială a acesteia. În acest sens au fost prezentate: revista ,,Administrarea Publică” și ziarul ,,Funcționarul public”, publicații periodice la care o parte din cei prezenți sunt deja abonați și care reflectă problemele teoriei și practicii administrării publice, promovării reformelor administrației publice locale, activitatea și experiența acumulată de organele administrației publice, de funcționarii publici, aleșii locali și altele.
    Totodată, oaspeții au răspuns la un șir de întrebări privind studiile la această instituție precum și propunerile, părerile venite din partea celor prezenți.
 
Secția administrație publică
 

Accesări: 1834

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 03.06.2024   
Publicat: 31.05.2024   
Publicat: 29.05.2024   
Publicat: 28.05.2024   
Publicat: 27.05.2024   
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dacă pe 8 martie e Ziua internațională a femeii, în a treia duminică după Paști este ziua femeilor creștine, astfel, fiți sănătoase, puternice, frumoase și mereu iubite. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1408

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1695176   Total ieri: 1247   Total azi: 190