Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Ședință de lucru pe marginea a diverse probleme din raion
Publicat: 22.01.2016   

      Astăzi, 22 ianuarie curent, în sala de ședințe a Consiliului raional s-a desfășurat o ședință de lucru a președintelui raionului cu primarii și agenții economici din raion, prestatori de servicii de transport, la care s-au discutat probleme actuale ale raionului.

         Președintele raionului, dl Mihail Popa, a adresat un mesaj de salut celor prezenți, atrăgînd atenția asupra nivelului de implicare al autorităților publice locale de nivelul I la rezolvarea problemelor puse în discuție, începînd cu prezența la aceste ședințe.

         Ordinea de zi a cuprins patru chestiuni, dintre care prima a analizat mersul îndeplinirii Programului raional de combatere și profilaxie a rabiei aprobat prin Decizia Consiliului raional Strășeni nr. 7/8 din 27 noiembrie 2015, avîndu-i ca raportori pe dl Vsevolod Stamati și pe dl Constantin Marola. Dl Stamati a vorbit despre atribuțiile directe ale primarilor în ceea ce privește realizarea măsurilor prevenirii rabiei și, în același timp, notificarea bolii, carantina și restricțiile în cazul identificării acesteia. Totodată, a insistat pe conlucrarea Direcției Raionale pentru Siguranța Alimentelor cu autoritățile publice locale și cu instituțiile de invățămînt pentru vaccinarea animalelor de companie contra acestei maladii.

         În acest context, dl Marola a precizat care sunt măsurile concrete ce trebuie luate în cazul depistării și contactului cu un animal infectat, după care s-a referit la situația actuală a gripei, la formele de protecție, în special datorită faptului că urmează perioada favorabilă pentru această infecție.  

         Dl Nicolae Budu, vicepreședintele raionului responsabil de domeniu agricultură, economie și construcții, a vorbit despre completarea Registrelor vitivinicole și despre declarațiile de roadă, insistînd asupra faptului că agenții economici din teritoriu ar trebui să fie informați de către primării în acest sens. Totodată, dl Budu a îndemnat pe agenții economici să facă asociații, care nu-i obligă la nimic, dar prin intermediul cărora ar putea să obțină diverse granturi europene. De asemenea, a adus la cunoștință agenților economici, prestatori de servicii auto de călători despre faptul că a fost instituit Consiliul raional de siguranță rutieră care și-a început deja activitatea și care în planul de acțiuni are incluse ieșiri în teritoriu pentru monitorizarea activității prestate și a problemelor întîlnite.

         Despre modificările operate în procedura de eliberare a autorizației de funcționare agenților economici a vorbit dl Oleg Sănduță, iar dl Efros Andrian a prezentat informații cu privire la pericolul munițiilor neexplodate și anume a relatat despre tipurile acestora, regulile de bază și recomandări în cazul depistării de către cetățeni.

        În ceea ce privește problema rabiei și a gripei, Dl Mihail Popa a atras atenția asupra faptului că este mai bine și mai puțin costisitor să prevenim decît să tratăm, de aceea toate eforturile trebuie concentrate asupra realizării măsurilor de prevenire.

         La sfîrșitul ședinței primarii au adresat întrebări pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de problemele abordate.

         
Secția administrație publică


Accesări: 1201

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 16.07.2024   
Festivalul „Sfântă ni-i vatra!” Citeşte mai mult...
Publicat: 15.07.2024   
Publicat: 11.07.2024   
Comunicat de presă Citeşte mai mult...
Publicat: 08.07.2024   
Publicat: 06.07.2024   
Publicat: 04.07.2024   
Publicat: 03.07.2024   
Publicat: 02.07.2024   
Publicat: 28.06.2024   
Publicat: 27.06.2024   
Publicat: 24.06.2024   
Începem săptămâna cu o veste extraordinară! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2024   
Publicat: 21.06.2024   
Publicat: 20.06.2024   
„Proiectele de modernizare trebuie să continue și vom munci pentru a aduce Europa în fiecare localitate” Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2024   
Publicat: 17.06.2024   
Publicat: 15.06.2024   
Toate-s vechi și nouă toate… Citeşte mai mult...
Publicat: 12.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   
Publicat: 10.06.2024   

1 - 20 din 1416

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 1714597   Total ieri: 1378   Total azi: 958