Prima pagină  »  Transparența decizională  »  Dezbateri publice
Dezbateri publice
Dezbatere publică privind consultarea proiectelor de decizii pentru ședința ordinară a Consiliului raional Strășeni din 24 martie 2026
Publicat: 16.03.2026   

n cadrul consultărilor publice a proiectelor de decizii, în temeiul art. 11 al Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, în scopul participării directe a cetățenilor și părților interesate la procesul decizional, astăzi s-a desfășurat dezbaterea publică asupra proiectelor de decizie pentru ședința ordinară a Consiliului raional Strășeni din 24 martie 2026.

La dezbaterea publică au participat autorii proiectelor de decizie, specialiști ai subdiviziunilor Consiliului raional și instituțiilor din subordine.

Au fost discutate următoarele proiecte de decizie:

  1. Cu privire la aprobarea prelungirii termenului de implementare a Strategiei de dezvoltare integrată a raionului Străşeni pentru anii 2021-2025, până în anul 2027
    Raportor: Sula Natalia, vicepreședintă a raionului
  2. Cu privire la executarea bugetului raional și a indicatorilor de performanță pentru anul 2025
    Raportor: Schirliu Valeria, şefă a Direcției finanţe
  3. Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din Bugetul raional pentru anul 2026
    Raportor: Schirliu Valeria, şefă a Direcției finanţe 
  4. Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din Componenta raională
    Raportor: Schirliu Valeria, şefă a Direcției finanţe
  5. Cu privire la aprobarea Programului de reparație și întreținere a drumurilor publice locale de interes raional din raionul Strășeni în anul 2026
     Raportor: Sîrbu Nicolae, șef al Secției construcții, drumuri și transport
  6. Cu privire la organizarea odihnei elevilor în perioada estivală 2026
    Raportor: Costin Tamara, șefă interimară a Direcției generale educație
  7. Cu privire la defrișarea arborilor

          Raportor: Ionașcu Dina, șefă a Serviciului agricultură, relații funciare, cadastru și patrimoniu

  1. Cu privire la transmiterea în locațiune, prin licitație
    Raportor: Ionașcu Dina, șefă a Serviciului agricultură, relații funciare, cadastru și patrimoniu
  2. Cu privire la transmiterea în locațiune, prin licitație
    Raportor: Ionașcu Dina, șefă a Serviciului agricultură, relații funciare, cadastru și patrimoniu
  3. Cu privire la aprobarea cuantumului chiriei bunurilor Casei Raionale de Cultură Strășeni
    Raportor: Istrati Vitalie, director al Casei Raionale de Cultură Strășeni
  4. Cu privire la atribuirea categoriei Centrului Raional de Tineret Strășeni
    Raportor: Daranjiu Alina, directoare a Centrului Raional de Tineret Strășeni
    Raportor: Sula Natalia, vicepreședintă a raionului
  5. Cu privire la modificarea Deciziei Consiliului raional nr. 7/19 din 17 decembrie 2024
    Raportor: Cușnir Vitalie, director al Instituției Publice Centrul Raional de Odihnă și Agrement

Menționăm că, recomandările și propunerile pe marginea proiectelor pot fi expediate la adresa electronică a Consiliului raional: consiliulraional@crstraseni.md sau prezentate în formă scrisă subdiviziunilor-autor, până la data de 23 martie 2026.



Alte Dezbateri publice

Publicat: 28.04.2026   
Publicat: 24.04.2026   
Publicat: 13.03.2026   
Publicat: 26.11.2025   
Publicat: 20.11.2025   
Publicat: 06.08.2025   
Publicat: 04.08.2025   
Publicat: 24.03.2025   
Publicat: 19.03.2025   
Publicat: 11.12.2024   
Publicat: 09.12.2024   
Publicat: 06.11.2024   
Publicat: 01.11.2024   
Publicat: 13.08.2024   
Publicat: 08.08.2024   
Dezbaterea publică va avea loc în data de 13 august 2024, ora 14.00, în incinta Consiliului raional (sala de şedinţe, et.1), or. Străşeni, str. Mihai Eminescu, 28. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.05.2024   
Publicat: 20.05.2024   
Dezbaterea publică va avea loc în data de 24 mai 2024, ora 14.00, în incinta Consiliului raional (sala de şedinţe, et.1), or. Străşeni, str. Mihai Eminescu, 28. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.03.2024   
Publicat: 19.03.2024   
Dezbaterea publică va avea loc în data de 22 martie 2024, ora 14.00, în incinta Consiliului raional (sala de şedinţe, et.1), or. Străşeni, str. Mihai Eminescu, 28. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.12.2023   

1 - 20 din 38

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2026 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 2155277   Total ieri: 3875   Total azi: 812