Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Președinta raionului Mariana Dîmcenco - vizite de lucru în localitățile Recea și Bucovăț
Publicat: 26.01.2026   

Vineri, președinta raionului, a efectuat o serie de vizite în teritoriu, având drept scop recepția lucrărilor realizate, monitorizarea obiectivelor de infrastructură și identificarea necesităților pentru investițiile planificate în anul curent.

Comisia de recepție a evaluat lucrările executate pe drumul L412-drum de acces spre satul Recea, unde a fost reparată îmbrăcămintea rutieră din piatră spartă pe o porțiune de 300 de metri, în intravilanul localității.

Tot în cadrul comisiei, a fost recepționată stația de așteptare din orașul Bucovăț, amplasată pe drumul L416 Bucovăț-Gălești-Zubrești, drum de interes raional.

Ulterior, la Bucovăț, președinta raionului a efectuat o vizită la Gimnaziul Bucovăț, unde a inspectat scările de acces către instituție și cazangeria reparată și utilată, dar și sistemul de ventilare pentru cantină.

Pentru aceste investiții, în localitatea Bucovăț au fost alocați 630 mii lei, după cum urmează:

400 mii lei - pentru achiziționarea a două cazane pe combustibil solid (cazangerie);

175 mii lei - pentru reparația capitală a scărilor, pe două căi de acces;

55 mii lei - pentru dotarea cantinei cu sistem de ventilare și două hote.

În continuare, președinta raionului a efectuat o vizită de lucru la Gimnaziul Recea, unde a avut discuții cu doamna directoare privind problemele existente în instituție. Au fost abordate aspecte ce țin de sistemul de iluminare de la etajul I, precum și lipsa unui spațiu adecvat pentru pregătirea hranei elevilor, în condițiile în care instituția nu dispune de o cantină planificată inițial. În urma discuțiilor, au fost stabilite direcțiile de investiții pentru anul curent, astfel încât aceste probleme să fie soluționate în cursul acestui an.

De asemenea, președinta raionului a vizitat Instituția Publică Centrul Raional de Odihnă și Agrement, blocul 2A, pentru a verifica modul de desfășurare a lucrărilor și stadiul de implementare al acestora.

Vizitele în teritoriu rămân o prioritate pentru administrația raională, contribuind la monitorizarea investițiilor, îmbunătățirea infrastructurii și identificarea soluțiilor concrete pentru necesitățile comunității.


Accesări: 471

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 01.09.2026   
Publicat: 19.08.2026   
Primarii din raionul Strășeni s-au reunit la Greblești, în cadrul atelierului „Perspective de finanțare europeană și cooperare internațională”. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.08.2026   
Consiliul raional Strășeni a adoptat decizia de aderare a raionului, ca membru fondator, la Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială „EAST GATE", alături de autorități publice locale din România, Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.08.2026   
Au fost zile pline de culoare, adrenalină, provocări, râsete și, mai ales, de oameni tineri care au ales să fie împreună. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.08.2026   
Publicat: 30.07.2026   
În fiecare zi suntem expuși mesajelor, ofertelor și promisiunilor care par credibile. Însă, uneori, în spatele unei simple escrocherii se poate ascunde o rețea de trafic de ființe umane. Citeşte mai mult...
Publicat: 29.07.2026   
La mulți ani Constituției Republicii Moldova! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.07.2026   
Suntem onorați că, și în acest an, raionul Strășeni găzduiește Campionatul Republicii Moldova la Turism Sportiv și Orientare în Spațiu pentru persoanele cu dizabilități de vedere. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.07.2026   
Astăzi, Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” a încheiat cu bucurie Programul „Vacanța la Bibliotecă”. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.07.2026   
Astăzi îi cinstim memoria celui mai mare domn al Moldovei - Ștefan cel Mare și Sfânt (cca 1433-15 iulie 1504) - voievodul care a purtat Moldova pe umeri timp de aproape o jumătate de secol și care a rămas în memoria Europei și a propriului popor drept un simbol al curajului, al înțelepciunii și al credinței. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.07.2026   
Există evenimente care marchează o zi. Și există evenimente care, prin continuitatea lor, ajung să definească identitatea unei comunități. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.07.2026   
În fiecare an, la 6 iulie, ne plecăm frunțile în semn de profund respect și recunoștință față de victimele deportărilor staliniste - una dintre cele mai dureroase și întunecate pagini din istoria neamului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.07.2026   
Astăzi, la sediul Consiliului Județean Iași, a fost semnat Acordul de finanțare pentru implementarea proiectului „Etapa I - Proiectul de execuție pentru reparația rețelei electrice la Casa Raională de Cultură Strășeni”. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.06.2026   
Într-un cadru simbolic, de Ziua Universală a Iei, Consiliul raional Strășeni și Secția cultură, turism, tineret și sport au avut onoarea de a-l primi în vizită de lucru pe ministrul culturii, Cristian Jardan. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.06.2026   
Comunitățile puternice nu se construiesc doar prin infrastructură și servicii publice. Ele se construiesc prin încredere, participare și oameni care aleg să se implice. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2026   
Astăzi am îmbrăcat ia cu mândrie și recunoștință pentru moștenirea pe care ne-au lăsat-o înaintașii noștri. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2026   
23 iunie - Ziua funcționarului public Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2026   
În ajunul Zilei lucrătorului medical și a farmacistului, președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco, împreună cu reprezentanți de la Consiliul raional Strășeni, a fost alături de colectivele instituțiilor medicale din raion pentru a le transmite personal felicitări și mulțumiri. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2026   
Publicat: 17.06.2026   
Ministra afacerilor interne, doamna Daniella Misail-Nichitin, a efectuat ieri o vizită de lucru în raionul Strășeni, unde a avut întrevederi cu angajații Inspectoratului de Poliție Strășeni, ai Secției Situații Excepționale Strășeni și cu reprezentanții autorităților publice locale. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1661
Ultima actualizare a site-ului:
Vineri, 04 septembrie 2026
04.09.2026
Anunț ,,Cu privire la selectarea unui reprezentant al diasporei în calitate de membru al Consiliului de Administrație al IMSP Centrul de Sănătate Strășeni''
03.09.2026
Dispoziția președintelui raionului nr.66 din 02 septembrie 2026 Cu privire la Cu privire la organizarea și desfășurarea evenimentului dedicat Zilei Armatei Naționale
03.09.2026
Dispoziția președintelui raionului nr.67 din 02 septembrie 2026 Cu privire la aprobarea Regulamentului privind eliberarea și cercetarea documentelor de arhivă de către Serviciul arhivă din cadrul Aparatului președintelui raionului Strășeni
03.09.2026
Dispoziția președintelui raionului nr. 68 din 02 septembrie 2026 Cu privire la conferirea Insignei Consiliului raional Strășeni „PENTRU MERITE” și decernarea Diplomei Consiliului raional Strășeni
02.09.2026
Prelungirea concursului pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de specialist principal în Serviciul juridic, subdiviziune a Consiliului raional Strășeni (termen nedeterminat)
02.09.2026
Prelungirea concursului pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de specialist principal (termen nedeterminat, contabil) în Serviciul financiar-administrativ, Aparatul președintelui raionului
02.09.2026
Prelungirea concursului pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de șef/șefă a Serviciului juridic, subdiviziune a Consiliului raional Strășeni (termen nedeterminat)
01.09.2026
ANUNȚ DE PARTICIPARE REPETAT la procedura de achiziție publică privind „Reparația capitală a acoperișului clădirii Consiliului raional Strășeni”


STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2026 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 2156114   Total ieri: 2050   Total azi: 1649