Și în acest an la Strășeni se sărbătorește Patrimoniul, cu genericul „Rute, rețele și conexiuni”, ieri, a avut loc Expoziția Raională la Casa Raională de Cultură Strășeni, acolo unde au venit cu exponate și prezentări casele de cultură din raion, muzeele, biblioteci, meșteri populari, colecționari, iar maestrul Tudor Ungureanu, fiind patrimoniu pur, a avut și o prezentare a instrumentelor pe care le posedă, în fața spectatorilor.
Vicepreședinta raionului Strășeni, Natalia Sula, a deschis oficial evenimentul vorbind despre importanța păstrării, transmiterii și salvgardării patrimoniului nostru raional și național or doar acest aspect ne oferă unicitate.
Prin astfel de evenimente, susținute la nivel național de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, se descoperă tradițiile locale-specifice, meșteșugurile și istoria fascinantă a comunității noastre.
Atelierele interactive, expozițiile și tururile ghidate oferă participanților o experiență unică și educativă, dat fiind faptul că o bună parte a spectatorilor au fost elevi.
Eveniment organizat de Secţia cultură, turism, tineret şi sport din subordinea Consiliului raional Străşeni.