Ieri, la Palatul Republicii, a avut loc întâlnirea dintre președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și reprezentantele administrației publice locale cu genericul „Femei primare – ambasadoare UE”.
S-a discutat despre dezvoltarea comunităților din Republica Moldova, despre oportunitatea reală de a ne integra în Uniunea Europeană și de a moderniza Moldova. Femeile au fost îndemnate să le vorbească oamenilor despre beneficiile integrării europene pentru familiile și comunitățile lor.
Președinta Maia Sandu, a menționat ,,Integrarea europeană înseamnă să punem țara la adăpost. Înseamnă mai multe resurse de modernizare a localităților - drumuri europene; acces la apă și canalizare; grădinițe, școli și spitale moderne; servicii publice de calitate - proiecte pe care deja am început să le facem cu sprijinul Uniunii Europene. M-am bucurat să aud că programul „Satul European”, pe care l-am promovat din prima zi de mandat, contribuie la dezvoltarea a sute de sate și orașe din Moldova. Este un început de drum, pe care trebuie să mergem hotărât împreună.”.