În cadrul evenimentului de prezentare a rezultatelor studiului ,,Evaluarea cheltuielilor alocate sectorului de tineret în cadrul bugetelor APL-urilor de nivelul II” pentru Anul bugetar 2022, Consiliul raional Strășeni a fost decernat cu o DIPLOMĂ DE RECUNOȘTINȚĂ pentru eforturile remarcabile în bugetarea și implementarea fondurilor destinate tineretului, astfel clasându-ne în topul primelor 5 raioane cu cele mai mari bugete per tânăr în 2022.
Studiul a avut drept scop evaluarea gradului de acoperire a priorităților de tineret în bugetele raionale, estimarea volumului resurselor alocate pentru sectorul de tineret în bugetele raionale și evaluarea nivelului de participare în procesul bugetar privind politicile raionale de tineret, în vederea formulării recomandărilor pentru autorități.
Printre organizatori ai studiului și evenimentului se numără Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul Fondului Comun privind dezvoltarea Centrelor de tineret și consolidarea participării și implicării civice a tinerilor din Republica Moldova de la Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Biroul de cooperare al Elveției și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație – UNFPA MOLDOVA.