Astăzi, 18 iulie, conform orarului vizitelor în teritoriu a membrilor Guvernului, aprobat de dl Pavel Filip, Prim-ministru al Republicii Moldova, la Consiliul raional Strășeni s-a aflat în vizită de lucru dl Vladimir Cebotari, ministrul justiției. La întîlnire, care a fost deschisă de către dl Mihail Popa, președintele raionului, au luat parte: reprezentanți ai serviciilor decentralizate și desconcentrate, primari, reprezentanți ai Procuraturii, notari, avocați, reprezentanți ai Judecătoriei Strășeni și executori judecătorești.
Dl Vladimir Cebotari a început alocuțiunea sa prin prezentarea priorităților și realizărilor ministerului, menționînd aici reformarea procuraturii, reducerea imunității judecătorilor, focusarea pe lupta și combaterea corupției. În plus, dl ministru a menționat și despre modificările actelor legislative, necesare a fi efectuate în viitor, toate acestea avînd scopul de a spori încrederea cetățenilor în instituțiile de stat, de a diminua plîngerile împotriva organelor de drept, de a dezvolta un mediu de afaceri favorabil și altele.
În continuare a urmat un șir de întrebări din partea celor prezenți cu privire la procedura recuperării prejudiciilor, cu privire la perfectarea actelor de moștenire, simplificarea procedurilor contravenționale, pregătirea și remunerarea angajaților din sectorul public și altele.
După întîlnire, dl Vladimir Cebotari a primit cetățenii înscriși în audiență.
Secția administrație publică
16.07.2026