Conform orarului vizitelor în teritoriu, aprobat de Prim-ministrul Republicii Moldova, dl Pavel Filip, la data de 20 decembrie 2016, dl Victor Morgoci, viceministrul mediului, a întreprins o vizită de lucru în raionul Strășeni. La întâlnirea care a avut loc în sala de ședințe a Consiliului raional au fost prezenți dl Ion Ursu, vicepreședintele raionului, dl Constantin Lozovanu, șeful adjunct al Oficiului teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, reprezentanți ai serviciilor descentralizate și desconcentrate din raion, primarii orașelor, comunelor și satelor.
În cadrul întrunirii, dl Victor Morgoci a făcut o scurtă prezentare a direcțiilor de activitate ale ministerului, îndemnând pe cei prezenți la un dialog în care să se discute atât problemele legate de mediu din raion cât și eventuale soluții la rezolvarea acestora. De asemenea, dl viceministru a ținut să facă un apel la primari cu privire la multitudinea de oportunități în ceea ce privește obținerea și implementarea proiectelor, care să acopere și să rezolve probleme stringente din localități.
Printre cele mai importante probleme care au fost abordate s-au numărat: problema gunoiștilor din localități, funcționalitatea stațiilor de epurare, contribuția populației la implementarea proiectelor.
După întâlnirea cu activul raionului, dl viceministru a primit în audiență cetățenii din raion.
Secția administrație publică
15.10.2026
14.10.2026