În 1992 Organizația Națiunilor Unite a proclamat ziua de 3 decembrie drept Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități. De atunci, an de an, în întreaga lume este promovat mesajul ,,Oameni egali – Drepturi egale”, un mesaj de conștientizare a faptului că persoanele cu dizabilități au aceleași drepturi ca toți ceilalți oameni.
Cu acest prilej, vineri, 02 decembrie 2016, Consiliul raional Strășeni, în colaborare cu asociațiile obștești raionale, care reprezintă interesele persoanelor cu nevoi speciale, a organizat o manifestație la Casa raională de cultură. Evenimentul a avut ca și scop promovarea abilităților persoanelor cu nevoi speciale, sporirea gradului de conștientizare de către întreaga societate a realizărilor și contribuției persoanelor cu dizabilități, a intereselor, aspirațiilor și nevoilor acestora.
La manifestație au fost invitate persoane cu dizabilități din toate localitățile raionului, iar o bună parte dintre aceștia au participat la o expoziție unde au avut posibilitatea de a-și expune și vinde lucrările proprii.
Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea și buna desfășurare a evenimentului, celor care nu sunt indiferenți față de problemele și nevoile persoanelor cu dizabilități.
17.06.2026
17.06.2026
16.06.2026
15.06.2026