Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Președintele raionului, dl Mihail Popa, a discutat cu locuitorii comunei Micăuți și satului Romănești în cadrul unei vizite de lucru
Publicat: 30.10.2015   

     Pe data de 29 octombrie curent, conform agendei de lucru, președintele raionului, dl Mihail Popa, s-a aflat în vizită de lucru în comuna Micăuți și satul Romănești pentru audiența cetățenilor. La întîlnire au fost prezenți angajații primăriilor, consilieri, directorul instituțiilor de învățămînt, șeful Oficiului medicilor de familie, cetățeni ai localităților. Scopul acestor vizite este familiarizarea cu problemele cu care se confruntă cetățenii și administrația publică locală.

      În comuna Micăuți s-au discutat următoarele probleme:

-       cu privire la reparația unor porțiuni de drum din banii alocați de Consiliul raional, cu referire la porțiunea din satul Micăuți;

-         cu privire la instruiri organizate în vederea implementării noului sistem de contabilitate;

-         cu privire la transparența ședințelor Consiliului local;

-         cu privire la criteriile de alocare a ajutorului social;

-         cu privire la problema 13 gospodării care nu au fost conectate la apeduct;

-         cu privire la prețul unui m3 de apă;

-         cu privire la conectarea cu energie electrică a trei gospodării;

-         cu privire la problema locurilor de casă repartizate de către primărie;

-         cu pricire la optimizarea cadrelor didactice la grădiniță;

      În satul Romănești au fost abordate următoarele chestiuni:

-         cu privire la calitatea apei;

-         cu privire la aprovizionarea cu apă a grădiniței;

-         cu privire la problema canalizației;

-         cu privire la necesitatea schimbării sistemului energetic la școală datorită deteriorării acestuia;

-         cu privire la refuzul unor  părinți de a-și vaccina copii;

-         cu privire la schimbarea sediului primăriei;

-         cu privire la necesitatea de a schimba ferestrele la grădiniță;

     Dl Mihail Popa a îndemnat autoritățile publice locale să susțină locuitorii în rezolvarea problemelor ce țin de competența lor, menționînd, totodată că, Consiliul raional este deschis să ofere ajutor informațional și logistic în diverse probleme ale cetățenilor sau ale autorităților publice locale. 

Secția administrație publică


Accesări: 1610

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 08.04.2026   
Publicat: 03.04.2026   
Publicat: 01.04.2026   
Președinta raionului, Mariana Dîmcenco, a participat la cea de-a doua ședință de lucru organizată în cadrul Proiectului „Parteneriate locale pentru eficiență energetică în servicii sociale”. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.03.2026   
Centrul Raional de Tineret Strășeni, a obținut un microbuz în cadrul proiectului „Tineri Catalizatori: Consolidarea nucleului democratic al Republicii Moldova”. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.03.2026   
La 27 martie, în contextul marcării a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România, președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco, alături de șefa Secției cultură, turism, tineret și sport, Mihaela Cucereanu-Iațco, au participat la Iași, la invitația președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, la evenimentul „Poduri peste Prut”. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.03.2026   
Elevii Liceului Teoretic „Nicolai Nekrasov” vor avea, în curând, un teren multifuncțional modern, datorită unui parteneriat eficient dintre autoritățile publice și mediul privat. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.03.2026   
Publicat: 23.03.2026   
La Strășeni, pasiunea pentru sporturile minții a adus împreună zeci de participanți în cadrul Campionatului regional de șah „Pionul Primăverii 2026”, desfășurat la Casa Raională de Cultură Strășeni. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.03.2026   
La Căpriana, Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC” și Orchestra „JOC” au oferit publicului un spectacol feeric, plin de emoție și măiestrie artistică. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.03.2026   
Conferința Raională „Cultura memoriei istorice și promovarea valorilor naționale: moștenire, prezent, viitor”, eveniment organizat de Direcția generală educație. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.03.2026   
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, însoțit de președinta raionului, Mariana Dîmcenco, a efectuat o serie de vizite de lucru în localitățile raionului Strășeni. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.03.2026   
Publicat: 13.03.2026   
Astăzi, raionul Strășeni a fost vizitat de Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.03.2026   
Publicat: 02.03.2026   
În Parcul Public „Ștefan cel Mare” din Strășeni, comunitatea noastră s-a unit pentru a marca Ziua Memoriei și Recunoștinței. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.03.2026   
Copiii au fost cei care au vestit primăvara la Strășeni - la fel de puri și luminoși precum ghioceii care anunță renașterea naturii. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.02.2026   
Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Strășeni și membrii Punctului de dirijare, s-au întrunit ieri, 26 februarie 2026, în ședință ordinară, pentru a examina subiecte importante ce țin de siguranța cetățenilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.02.2026   
Consiliul raional Strășeni informează cetățenii despre aprobarea Programului privind repartizarea mijloacelor Fondului Rutier pentru anul 2026, votat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.02.2026   
Republica Moldova a marcat 37 de ani de la încheierea războiului din Afganistan un conflict care a lăsat urme adânci în destinul a mii de familii. Citeşte mai mult...
Publicat: 13.02.2026   
De sus, dintre stele și cuvinte nemuritoare, Grigore Vieru a privit, cu siguranță, cu mândrie și emoție spre elevii care i-au adus astăzi un omagiu plin de lumină și sinceritate. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1616

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2026 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 2157466   Total ieri: 2851   Total azi: 3001