Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Infrastructura de apă - un proiect strategic pentru raionul Strășeni
Publicat: 23.01.2026   

Președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco, împreună cu șeful Secției construcții, drumuri și transport, Nicolaie Sîrbu, au participat la ședința de lucru privind implementarea proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”, organizată de Agenția de Dezvoltare Regională Centru.

Ședința a fost prezidată de Viceprim-ministrul Vladimir Bolea, Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, la care au participat autorități publice locale din raioanele Strășeni și Călărași, operatorii regionali S.A. „Apă-Canal Strășeni” și S.A. „Apă-Canal Călărași”, precum și alte instituții implicate.

În cadrul discuțiilor au fost analizate:

  • progresul lucrărilor la apeductul magistral Chișinău-Strășeni-Călărași;
  • perspectivele de racordare a localităților din regiune la magistrală;
  • capacitatea instituțională și tehnică a operatorilor regionali;
  • delegarea gestiunii și regionalizarea serviciilor de apă-canalizare.

Lucrările de construcție urmează să fie finalizate până în luna octombrie 2026, iar ulterior va demara Etapa a II-a a proiectului, pentru care finanțarea este deja aprobată.

Raionul Strășeni beneficiază de conectare directă pentru localitățile Bucovăț, Rassvet, Sireți, Făgureni și municipiul Strășeni.

Celelalte localități vor fi conectate etapizat, prin proiecte investiționale naționale și internaționale.

Minimum 75.000 de beneficiari din raioanele Strășeni și Călărași vor avea acces la apă potabilă de calitate, sigură și durabilă.

Valoarea totală a proiectului: 45 milioane de euro, finanțat de Guvernul Federal al Germaniei, prin Banca de Dezvoltare KfW, cu contribuția Guvernului Republicii Moldova.

Consiliul raional Strășeni rămâne ferm angajat în promovarea proiectelor strategice pentru dezvoltare durabilă și servicii publice moderne.


Accesări: 378

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 05.06.2026   
Ieri, la Consiliul raional Strășeni, specialiștii de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova au desfășurat o ședință de instruire cu reprezentanții autorităților publice locale și membrii comisiilor responsabile de evaluarea pagubelor, privind completarea dosarelor necesare pentru documentarea consecințelor provocate de inundațiile din 22-23 mai. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2026   
Publicat: 05.06.2026   
Cu aleasă bucurie vă invităm să fiți parte a unei ediții cu totul speciale a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică „EMINESCIANA” - ediția jubiliară a XL-a, un eveniment de referință dedicat valorificării operei și spiritului marelui poet Mihai Eminescu. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.06.2026   
Astăzi, președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco, împreună cu șeful Secției construcții, drumuri și transport, Nicolae Sîrbu, au efectuat o vizită de lucru în teritoriu pentru a evalua, analiza și monitoriza necesitățile de infrastructură ale instituțiilor de învățământ. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.06.2026   
Președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco, a participat la conferința de presă dedicată lansării Turului României 2026, desfășurată la Casa Guvernului Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.06.2026   
Cu mare bucurie am găzduit această competiție la Strășeni, în incinta Instituției Publice Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, unde 108 participanți de toate vârstele, din toată țara, au demonstrat că jocul de dame unește generațiile și dezvoltă gândirea strategică. Citeşte mai mult...
Publicat: 29.05.2026   
Astăzi, în cele 25 de instituții publice de învățământ din raionul Strășeni, a răsunat ultimul clopoțel - un sunet plin de emoție, care marchează încheierea unui an de muncă, efort și realizări. Citeşte mai mult...
Publicat: 29.05.2026   
În urma precipitațiilor abundente din 22 mai, mai multe localități din raionul Strășeni au fost afectate de inundații, fiind înregistrate pagube la gospodării și terenuri agricole. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.05.2026   
Ieri, la Casa Raională de Cultură Strășeni, a avut loc Gala Laureaților - un eveniment de suflet dedicat excelenței în educație și muncii susținute. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.05.2026   
Când tinerii noștri aleg să fie curajoși, disciplinați și uniți, viitorul raionului Strășeni devine mai sigur și mai frumos. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.05.2026   
„Hora înfometaților” - romanul a fost lansat ieri la Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” scris de strășeneanca Lilia Calancea, stabilită la Bruxelles. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.05.2026   
Publicat: 07.05.2026   
Președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco, a participat la prezentarea proiectului pilot de extensiune universitară și agricolă. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.05.2026   
Peste 400 de dansatori au dat viață scenei, într-un adevărat maraton al dansului, unde 15 ansambluri din raionul Strășeni au demonstrat talent, disciplină și pasiune. Citeşte mai mult...
Publicat: 29.04.2026   
Duminică, Complexul Sportiv Raional Strășeni a fost gazda unei confruntări de excepție - finala primei ediții a competiției „Cupa Președintei”. Citeşte mai mult...
Publicat: 29.04.2026   
În conformitate cu Dispoziția președintei raionului Strășeni nr. 32 din 24 aprilie 2026, astăzi a avut loc ședința extraordinară a Consiliului raional Strășeni. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.04.2026   
Publicat: 28.04.2026   
Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Filaret, această sărbătoare a credinței și tradiției a adunat în același duh 16 formații folclorice, ansambluri vocale și formații corale din raion, care au adus prin cântec bucuria Învierii și frumusețea valorilor pascale autentice. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.04.2026   
Astăzi, de Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova, în fața Consiliului raional Strășeni a avut loc un eveniment solemn dedicat unuia dintre cele mai importante simboluri ale identității noastre naționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.04.2026   
Astăzi, în cadrul unui eveniment organizat de Biblioteca Publică Raională ,,Mihail Sadoveanu”, în parteneriat cu Direcția generală educație, au fost sărbătoriți bibliotecarii - adevărați promotori ai lecturii și cunoașterii. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1638

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2026 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 2154654   Total ieri: 1347   Total azi: 189