Am marcat cu onoare Ziua salvatorului, un eveniment dedicat celor care, zi de zi, își pun viața în slujba comunității, intervenind prompt în situații de urgență și protejând vieți și bunuri, celor care aleargă acolo de unde alții se retrag, cei care transformă curajul în acțiune și sacrificiul în datorie.
În cadrul evenimentului, alături de efectivul de pompieri și salvatori, au fost prezenți:
Această zi este un prilej de a le mulțumi tuturor celor care, prin devotament și curaj, sunt mereu la datorie. În semn de apreciere, au fost acordate diplome și distincții pentru profesionalismul de care dau dovadă.
Totodată, am marcat în premieră la Strășeni, de ceremonia de pensionare a plutonierului major - Radu Petru, recunoscându-i anii de activitate și devotamentul față de serviciul de urgență.
Menționăm că în raionul Strășeni sunt șase Posturi de pompieri voluntari: Sireți, Căpriana, Zubrești, Lozova, Scoreni, Cojușna.
Mulțumim eroilor noștri în uniformă pentru că ne sunt mereu alături, indiferent de provocări!