Ieri, în cadrul unei vizite de lucru la Consiliul raional Strășeni, ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, a discutat cu reprezentanții administrației publice locale despre două inițiative de importanță națională: Programul Național de Împădurire și Proiectul Național „Deșeuri solide”.
În cadrul discuțiilor, ministrul a menționat că raionul Strășeni se remarcă prin cea mai mare rată de împădurire la nivel național, fapt ce subliniază potențialul regiunii în continuarea acestui proces esențial pentru protecția mediului. De asemenea, au fost abordate soluțiile pentru gestionarea eficientă a deșeurilor, punându-se accent pe necesitatea implementării unor infrastructuri moderne și sustenabile.
Autoritățile locale și-au exprimat deschiderea pentru colaborare și au evidențiat necesitatea sprijinului guvernamental în vederea realizării obiectivelor de mediu.
11.11.2025