Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Mesajul prilejuit Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități
Publicat: 03.12.2023   

Fiind proclamată în anul 1992 de Organizația Națiunilor Unite, Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități este marcată la nivel internațional la data de 3 decembrie și are ca obiectiv promovarea unei mai bune înţelegeri în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, drepturilor şi bunăstării acestora.

Această zi constituie un bun prilej pentru o schimbare de atitudine faţă de persoanele cu dizabilități prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate, deoarece munca entuziastă, optimismul și dedicația tuturor membrilor societății sunt la fel de necesare pentru dezvoltarea economică, socială și culturală a țării noastre. Este absolut necesar ca noi toți să conștientizăm și să ne implicăm cât mai activ în procesul de făurire a unei societăți în care persoanele cu dizabilități să trăiască demn, în egalitate şi să-şi exercite pe deplin toate drepturile, indiferent de abilităţile lor. Sprijinul acordat persoanelor cu dizabilităţi şi integrarea acestora în societate constituie un element vital al unei societăți prospere şi egale.

Mulțumim din suflet persoanelor cu dizabilități pentru curajul și puterea spiritului de care dau dovadă în fiecare zi, motivându-ne să ne mobilizăm și să luptăm pentru un viitor mai bun și prosper la noi acasă, în care toți cetățenii să se simtă în siguranță, respectați și acceptați.

Să aveți parte de dragostea și devotamentul familiei, sănătate trainică și mult succes!

 

Cu respect,

Preşedintele raionului Strășeni, Viorel JARDAN


Accesări: 547

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 16.07.2026   
Astăzi, Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” a încheiat cu bucurie Programul „Vacanța la Bibliotecă”. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.07.2026   
Astăzi îi cinstim memoria celui mai mare domn al Moldovei - Ștefan cel Mare și Sfânt (cca 1433-15 iulie 1504) - voievodul care a purtat Moldova pe umeri timp de aproape o jumătate de secol și care a rămas în memoria Europei și a propriului popor drept un simbol al curajului, al înțelepciunii și al credinței. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.07.2026   
Există evenimente care marchează o zi. Și există evenimente care, prin continuitatea lor, ajung să definească identitatea unei comunități. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.07.2026   
În fiecare an, la 6 iulie, ne plecăm frunțile în semn de profund respect și recunoștință față de victimele deportărilor staliniste - una dintre cele mai dureroase și întunecate pagini din istoria neamului nostru. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.07.2026   
Astăzi, la sediul Consiliului Județean Iași, a fost semnat Acordul de finanțare pentru implementarea proiectului „Etapa I - Proiectul de execuție pentru reparația rețelei electrice la Casa Raională de Cultură Strășeni”. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.06.2026   
Într-un cadru simbolic, de Ziua Universală a Iei, Consiliul raional Strășeni și Secția cultură, turism, tineret și sport au avut onoarea de a-l primi în vizită de lucru pe ministrul culturii, Cristian Jardan. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.06.2026   
Comunitățile puternice nu se construiesc doar prin infrastructură și servicii publice. Ele se construiesc prin încredere, participare și oameni care aleg să se implice. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.06.2026   
Astăzi am îmbrăcat ia cu mândrie și recunoștință pentru moștenirea pe care ne-au lăsat-o înaintașii noștri. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.06.2026   
23 iunie - Ziua funcționarului public Citeşte mai mult...
Publicat: 22.06.2026   
În ajunul Zilei lucrătorului medical și a farmacistului, președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco, împreună cu reprezentanți de la Consiliul raional Strășeni, a fost alături de colectivele instituțiilor medicale din raion pentru a le transmite personal felicitări și mulțumiri. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.06.2026   
Publicat: 17.06.2026   
Ministra afacerilor interne, doamna Daniella Misail-Nichitin, a efectuat ieri o vizită de lucru în raionul Strășeni, unde a avut întrevederi cu angajații Inspectoratului de Poliție Strășeni, ai Secției Situații Excepționale Strășeni și cu reprezentanții autorităților publice locale. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2026   
La 137 de ani de la trecerea în eternitate a Poetului Național Mihai Eminescu, ieri la Strășeni au fost organizate manifestări dedicate memoriei celui care continuă să ne unească prin limbă, cultură și identitate Citeşte mai mult...
Publicat: 11.06.2026   
În conformitate cu Dispoziția președintei raionului Strășeni nr. 42 din 29 mai 2026, astăzi a avut loc ședința ordinară a Consiliului raional Strășeni. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.06.2026   
În urma precipitațiilor abundente din 6 iunie, care au provocat noi inundații și pagube în mai multe localități ale raionului Strășeni, Comisia de constatare și evaluare a pagubelor s-a deplasat astăzi în teritoriu pentru examinarea situației din teren. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2026   
Ieri, la Consiliul raional Strășeni, specialiștii de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova au desfășurat o ședință de instruire cu reprezentanții autorităților publice locale și membrii comisiilor responsabile de evaluarea pagubelor, privind completarea dosarelor necesare pentru documentarea consecințelor provocate de inundațiile din 22-23 mai. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.06.2026   
Publicat: 05.06.2026   
Cu aleasă bucurie vă invităm să fiți parte a unei ediții cu totul speciale a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică „EMINESCIANA” - ediția jubiliară a XL-a, un eveniment de referință dedicat valorificării operei și spiritului marelui poet Mihai Eminescu. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.06.2026   
Astăzi, președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco, împreună cu șeful Secției construcții, drumuri și transport, Nicolae Sîrbu, au efectuat o vizită de lucru în teritoriu pentru a evalua, analiza și monitoriza necesitățile de infrastructură ale instituțiilor de învățământ. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.06.2026   
Președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco, a participat la conferința de presă dedicată lansării Turului României 2026, desfășurată la Casa Guvernului Republicii Moldova. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1653

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2026 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 2154713   Total ieri: 1632   Total azi: 248