Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Evenimentul de deschidere a Sectorului de Poliție nr. 3 Lozova
Publicat: 02.12.2022   

Astăzi, 2 decembrie, a avut loc evenimentul de deschidere a Sectorului de Poliție nr. 3 Lozova. Sediul se află în satul Vorniceni și a fost renovat capital cu dotarea acestuia conform cerințelor de rigoare, fiind create condiții optime pentru colaboratori și pentru cetățenii a celor 15 localități din cadrul a 9 primării aflate în evidența acestui Sector de poliție, toate fiind posibile cu suportul Uniunii Europene.

A onorat evenimentul cu prezența, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadorul Jānis Mažeiks, Ana Revenco, ministra Afacerilor Interne, șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție, comisar șef Alexandru Bejan, primarul satului Vorniceni, Vasile Tofan, și șeful interimar al Inspectoratului de Poliție Strășeni, comisar principal, Mihail Constantin.

Președintele raionului Strășeni, Viorel Jardan, a mulțumit Delegației Europene, pentru suport și a salutat implicarea partenerilor strategici în buna funcționare și în asigurarea condițiilor optime de muncă pentru cetățenii Republicii Moldova, astfel speră să se depășească justificarea ,,că nu avem condiții”, din partea angajaților.

Oamenii trebuie să aibă încredere în cei ce poartă epoleți, poliția trebuie să fie alături de cetățeni oferindu-le suport și asigurându-le siguranță, or acesta este cel mai important sentiment care trebuie să domine, mai ales în această perioadă complicată pe care trebuie să o depășim.


Accesări: 1445

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 16.10.2026   
Sunt locuri în care curajul nu este doar o calitate, ci o datorie, iar solidaritatea se demonstrează prin fapte. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.10.2026   
Continuăm lucrările de modernizare a infrastructurii educaționale din raionul Strășeni. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.10.2026   
De Ziua Mondială a Profesorilor, le mulțumim tuturor celor care aleg, în fiecare zi, să investească în oameni. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.09.2026   
Astăzi, la Lozova, s-a desfășurat Simpozionul internațional prilejuit de aniversarea a 55 de ani de activitate a Rezervației Naturale „Codrii”. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.09.2026   
Astăzi, la Consiliul raional Strășeni, au avut loc consultări publice privind reabilitarea unui sector al drumului național M1 Chișinău-Leușeni. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.09.2026   
La Instituția Publică Liceul Teoretic „Nicolai Nekrasov” din municipiul Strășeni a fost inaugurat terenul multisport, un spațiu modern destinat activităților sportive și recreative ale elevilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.09.2026   
Ieri, 17 septembrie, la Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu”, s-a desfășurat Conferința profesională dedicată patrimoniului raionului Strășeni, organizată de Secția cultură, turism, tineret și sport, în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2026. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.09.2026   
Din șirul proiecțiilor planificate în cadrul Programului național „Acces la Cultură”, Strășeniul a găzduit premiera filmului „Floare Vieții”, o peliculă care nu poate lăsa indiferent. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.09.2026   
Ieri, Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” din Strășeni a fost din nou locul unei frumoase întâlniri între tradiție, carte și oameni. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.09.2026   
„Turul României” a ajuns, în premieră, în Republica Moldova, iar caravana ciclistă a traversat și raionul nostru, trecând prin Stejăreni, Căpriana, Ciobanca, Pănășești, Bucovăț și Rassvet. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.09.2026   
Publicat: 01.09.2026   
Publicat: 19.08.2026   
Primarii din raionul Strășeni s-au reunit la Greblești, în cadrul atelierului „Perspective de finanțare europeană și cooperare internațională”. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.08.2026   
Consiliul raional Strășeni a adoptat decizia de aderare a raionului, ca membru fondator, la Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială „EAST GATE", alături de autorități publice locale din România, Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.08.2026   
Au fost zile pline de culoare, adrenalină, provocări, râsete și, mai ales, de oameni tineri care au ales să fie împreună. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.08.2026   
Publicat: 30.07.2026   
În fiecare zi suntem expuși mesajelor, ofertelor și promisiunilor care par credibile. Însă, uneori, în spatele unei simple escrocherii se poate ascunde o rețea de trafic de ființe umane. Citeşte mai mult...
Publicat: 29.07.2026   
La mulți ani Constituției Republicii Moldova! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.07.2026   
Suntem onorați că, și în acest an, raionul Strășeni găzduiește Campionatul Republicii Moldova la Turism Sportiv și Orientare în Spațiu pentru persoanele cu dizabilități de vedere. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.07.2026   
Astăzi, Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” a încheiat cu bucurie Programul „Vacanța la Bibliotecă”. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1672

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2026 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 2155802   Total ieri: 2278   Total azi: 1337