Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Mesajul de felicitare al președintelui raionului Strășeni cu prilejul zilei de 9 mai
Publicat: 08.05.2020   

 

Stimați veterani și locuitori ai raionului Strășeni,

 

În acest an, la 9 mai, marcăm 75 de ani de la încheierea celui mai distructiv conflict armat din istoria omenirii – cel de-al doilea război mondial, zi în care îi comemorăm pe cei care și-au sacrificat viața pentru pacea și liniștea noastră.

Aduc sincere mulțumiri veteranilor și îmi exprim recunoștința pentru curajul, devotamentul și eroismul de care ați dat dovadă pe câmpul de luptă, contribuind la stabilirea păcii în întreaga lume. Din suflet vă doresc să aveți parte de sănătate și putere, respectul oamenilor și dragostea celor dragi.

Sperăm ca omenirea să conștientizeze faptul că războiul, care a pricinuit imense pierderi umane și materiale, nu contribuie la rezolvarea unei probleme, indiferent de natura ei. Astfel, datoria noastră, a generației contemporane, este să păstrăm cu grijă și sfințenie pacea care am primit-o în dar.

La data de 9 mai Republica Moldova sărbătorește deja pentru al șaselea an consecutiv Ziua Europei, având semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, ceea ce reprezintă o poziție strategică însemnată a statului nostru față de familia europeană. Procesul de integrare europeană are ca fundament o serie de valori europene, precum pacea, libertatea, democrația, drepturile omului, demnitatea umană și statul de drept.  Aceste valori trebuie și în continuare să ne ghideze acțiunile în scopul realizării unității prin diversitate.

Vă doresc tuturor sănătate, pace, prosperitate și succese considerabile în făurirea unui mod de viață armonios și durabil pe calea progresului european.

 

 

Cu respect,

Președintele raionului Strășeni,                                                      

Pavel TAMACIUC

 

 


Accesări: 81

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 27.04.2020   
Publicat: 18.04.2020   
Publicat: 09.04.2020   
Publicat: 05.04.2020   
Publicat: 11.03.2020   
Publicat: 06.03.2020   
Publicat: 05.03.2020   
Publicat: 02.03.2020   
Publicat: 28.02.2020   
Publicat: 21.02.2020   
Publicat: 21.02.2020   
Publicat: 20.02.2020   
Publicat: 14.02.2020   
Publicat: 14.02.2020   
Publicat: 13.02.2020   
“Sprijin în procesul de reformare a administrației publice” Citeşte mai mult...
Publicat: 06.02.2020   
Publicat: 05.02.2020   
Publicat: 31.01.2020   
Publicat: 29.01.2020   
Publicat: 28.01.2020   

1 - 20 din 683

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2020 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 791675   Total ieri: 228   Total azi: 20