Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Mesajul de felicitare al președintelui raionului, dl Mihail Popa, cu prilejul sărbătorilor de Paști
Publicat: 13.04.2017   

 
 
 
 
 
Dragi locuitori ai raionului Strășeni,
 
      Ne aflăm în ajunul uneia dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății - Învierea Domnului – sărbătoare care ne umple sufletele de liniște, de speranță și încredere. 
Este perioada care ne definește ca oameni, care ne reunește în spiritul toleranței și al faptelor bune. 
        Pe lângă semnificația religioasă deosebită a Sfintelor sărbători de Paști, acesta este momentul care pune în valoare tradițiile minunate ale neamului nostru: cozonacul, pasca, ouăle încondeiate și masa de sărbătoare care îi adună pe toți cei dragi. 
       Fie ca această Sfântă zi să aducă în casele dumneavoastră lumină, împăcare, armonie, iertare și iubire, să vă călăuzească gândurile spre credința în adevăratele valori ale vieții!
Sărbători frumoase și Hristos a înviat!
 
Cu respect,
Președintele raionului,
Mihail POPA
 


Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 10.04.2017   
Sâmbătă, 08 aprilie, Secția cultură, turism, tineret și sport, sub egida Consiliului raional Strășeni și a dlui președinte Mihail Popa, a organizat campionatul raional la șah și joc de dame între elevi în incinta LT ,,Mihai Eminescu”, director dna Tatiana Troian. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.04.2017   
Publicat: 05.04.2017   
Astăzi în țară a fost marcată sărbătoarea profesională Ziua Salvatorului. Cu această ocazie, dl Mihail Popa, președintele raionului a felicitat efectivul Secției Situații Excepționale Strășeni. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.04.2017   
Publicat: 31.03.2017   
La data de 27-28 martie, președintele raionului, dl Mihail Popa, a participat la Congresul European al Autorităților Locale, Ediția a III – a, care s-a desfășurat în orașul Cracovia, Polonia. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.03.2017   
În drum spre Polonia, unde la data de 27 – 28 martie se va desfășura Congresul European al Autorităților Locale, Ediția a III – a, dl Mihail Popa, președintele raionului, a vizitat Consiliul Județean Maramureș. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.03.2017   
Publicat: 13.03.2017   
Publicat: 09.03.2017   
La data de 09 martie 2017, în sala de ședințe a Consiliului raional s-a desfășurat seminarul de instruire cu privire la ,,Completarea declarației de avere și interese personale”, organizat în colaborare cu Autoritatea Națională de Integritate. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.03.2017   
Cu ocazia Zilei internaționale a femeii – 8 martie, luni 06 martie 2017, la Casa raională de cultură, a avut loc un spectacol de excepție organizat de către Consiliul raional Strășeni, președinte dl Mihail Popa, Secția cultură turism, tineret și sport, șef dna Vera Schirliu și Direcția învățământ, șef dna Iulia Certan. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.03.2017   
Publicat: 05.03.2017   
Publicat: 04.03.2017   
Publicat: 03.03.2017   
Publicat: 02.03.2017   
Astăzi, 2 martie, la 25 de ani de la începutul conflictului armat din 1991 – 1992, în întreaga țară sunt comemorați eroii acestui război. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.03.2017   
Publicat: 01.03.2017   
În prima zi de primăvară, la Casa raională de cultură, a avut loc deschiderea Festivalului ,,Mărțișor” 2017, organizat în premieră de către Consiliul raional Strășeni, Secția cultură, turism, tineret și sport și Direcția învățământ. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.02.2017   
Conform dispoziției președintelui raionului nr. 24 din 13 februarie 2017, la data de 24 februarie 2017, s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului raional Strășeni. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.02.2017   
La data de 21 februarie 2017, dl Vitalie Rapcea, viceministrul transporturilor și infrastructurii drumurilor împreună cu dl Ion Drucec, directorul adjunct al Î.S. Administrația de Stat a Drumurilor, s-au aflat într-o vizită de lucru la Strășeni, conform orarului vizitelor în teritoriu a membrilor Guvernului, aprobat de dl Pavel Filip, Prim-ministrul Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.02.2017   
La data de 16 februarie 2017, în sala de ședințe a Consiliului raional s-a desfășurat dezbaterea publică a proiectelor de decizie propuse pentru aprobare la ședința din data de 24 februarie curent. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 319

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2017 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 230376   Total ieri: 265   Total azi: 140